Surprize de la Shopping MallDova, la "Fall in love" Fashion Walk 2014

Surprize de la Shopping MallDova, la "Fall in love" Fashion Walk 2014

-
//
24.09.2014

La 20 septembrie Shopping MallDova a susţinut cel mai mare eveniment de modă al toamnei, „Fall in love” Fashion Walk 2014. În calitate de partener general, Shopping MallDova a întâmpinat toţi oaspeții cu surprize plăcute - certificate cadou pentru Rock’n’Roll Bowling.

Cea de-a șasea ediție a prezentării de modă  „Din Inimă, branduri de Moldova” a reunit peste 30 de mărci autohtone de succes, printre care Cristina, Georgette,  Zorile, Irka Shoes, Brio, Sekana, Ionel, dar și mute alte colecții, prezentate de jurnaliști, interpreți, ambasadori și oameni de afaceri. Toți au purtat cu mândrie creațiile designerilor autohtoni.

„Chiar avem branduri destul de bune, care și merită cu certitudine să fie cunoscute”, a declarat interpreta Adriana Ochişanu. Eu îndemn pe toată lumea să susținem ceea ce este al nostru și să cumpărăm lucruri de calitate la noi în țară.”

Tania Cerga, interpretă: „Acum avem foarte mulți designeri autohtoni, mă bucur că avem și colecții de seară extravagante și mă bucur că putem găsi hăinuțe pentru copii, că avem oameni de creaţie deosebiți, cu viziuni deosebite.”

În acest an, Shopping MallDova a venit şi cu surprize pentru doi cei mai buni tineri designeri de la Universitatea Tehnică, o călătorie la expoziția Internațională de textile din Istanbul, toate cheltuielile fiind acoperite de Shopping MallDova.

Designerii moldoveni începători, dar şi cei cu experienţă se bucură că evenimentele tradiţionale Fashion Walk le oferă ocazia de a familiariza publicul cu cele mai recente creaţii ale lor.

„Evenimentul din acest an a fost foarte bine organizat, foarte colorat, foarte bune emoții, orchestra simfonică şi DJ-ul sunt wow, totul e la cel mai înalt nivel”, a mărturisit designerul Eugen Hudorojcov. „Cu ajutorul acestui eveniment eu am crescut, sunt recunoscut la noi şi am ajuns în afara țării.”

Evenimentul  „Fall in love” Fashion Walk 2014 face parte din campania „Din inimă, branduri de Moldova”, susținută de USAID și întreprinderile moldovenești din industria ușoară. Scopul campaniei este de a promova brandurile autohtone și de a dezvolta mândria consumatorilor moldoveni faţă de articole de îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii de producere locală.

Sandra Cojocaru, coordonator Departament Marketing, Shopping MallDova: „Acesta nu este doar un eveniment monden sau o prezentare de modă, este un eveniment social, pentru că toți care au fost prezenți susțin, stimulează și sunt pentru dezvoltarea industriei ușoare a brandurilor autohtone. Noi susținem producătorii autohtoni şi ne mândrim să avem în Shopping MallDova brandurile Zorile, Vitalie Burlacu, Ponti, iar celorlalte nu ne rămâne să le urăm să obţină recunoaşterea meritată şi sperăm din tot sufletul să ne vedem la Shopping MallDova.”

Surprize de la Shopping MallDova, la "Fall in love" Fashion Walk 2014