Timiditatea e moștenită, dar nu permanentă, arată un studiu recent publicat. Asta înseamnă că un copil timid, care crește într-un mediu plin de susținere și dragoste, va reuși până în anii de școală să devină mult mai puțin introvertit decât unul care s-a născut timid și mediul în care trăiește îi accentuează această timiditate.
Un nou studiu arată că timiditatea la copii are două fețe. Ea poate fi legată de temperament – o trăsătură distinctă la unii copii –, dar poate fi și o stare emoțională care apare în situații specifice, la alții. Vestea bună este că părinții pot ajuta la „tratarea” timidității copiilor.
Ce este timiditatea?
Timiditatea se caracterizează prin frică și nervozitate ca răspuns la ceva nou sau înaintea unei evaluări. Timiditatea se poate manifesta la nivel comportamental, afectiv și fiziologic, dar se cunosc puține lucruri despre modul în care aceste componente se activează. Teoriile arată că timiditatea este de două feluri: timiditatea „temperamentală”, care rămâne aproximativ aceeași pe tot parcursul dezvoltării și timiditatea ”de stare”, care se simte într-o situație socială și se manifestă ca o emoție. Un nou studiu vine să confirme că timiditatea poate fi o trăsătură de personalitate la unii copii, pe când la alții se manifestă doar în situații în care crește stresul.
Copilul tău e timid sau anxios?
Publicat în revista Child Development de către cercetătorii de la Universitatea McMaster din Canada, acest nou studiu, a examinat răspunsurile comportamentale, afective și fiziologice la o sarcină de a vorbi în fața camerei de filmat la 152 de copii canadieni (73 de fete și 79 de băieți) cu vârste de șapte și opt ani. Copiilor li s-a spus că vor ține un discurs care va fi filmat și arătat altor copii. Părinții lor au completat chestionare online despre temperamentul copilului lor, în timp ce copiilor li s-a făcut o electrocardiogramă pentru a verifica indicațiile fiziologice ale comportamentului nervos.
Copiii au pregătit un discurs de două minute despre ultima lor zi de naștere și l-au susținut în fața unei camere video și a unei oglinzi. Cercetătorii au monitorizat copiii pentru comportamente codificate precum evitare sau inhibare, nervozitate auto-raportată și aritmie a sinusurilor respiratorii. Echipa de cercetători a descoperit că timiditatea temperamentală poate exista într-un grup distinct de copii de-a lungul timpului, iar un grup mai mare de copii poate experimenta timiditatea ca emoție, în anumite situații.
Studiul confirmă că timiditatea la copii are mai multe componente
„Descoperirile noastre evidențiază multiplele componente ale timidității, cum evoluează timiditatea temperamentală de-a lungul vârstelor, dar și caracteristicile care fac distincție între timiditatea temperamentală și cea de stare la mijlocul copilăriei târzii”, a declarat dr. Kristie Poole, coautorul acestui studiu, psiholog și cercetător post-doctoral la Universitatea Brock într-un comunicat.
„Rezultatele au arătat că aproximativ 10 la sută dintre copiii din studiul nostru au reacționat la nivel comportamental, afectiv și fiziologic și că au avut un model de timiditate temperamentală relativ mai mare și stabil, raportat de părinți de-a lungul timpului, oferind dovezi că aceste rezultate pot fi caracterizate ca fiind timiditate temperamentală”, a continuat Poole. „Un al doilea grup, de aproximativ 25 la sută dintre copii, a arătat un model de reactivitate a stresului social doar la nivel afectiv (adică, nervozitate auto-raportată), și nu a arătat niveluri relativ ridicate de timiditate temperamentală raportate de părinți, oferind dovezi că aceste rezultate pot fi caracterizate ca fiind timiditate de stare. Constatările au implicații pentru conceptualizarea timidității prin faptul că diferite tipuri de timiditate pot diferi în natură, mai degrabă decât în grad.”
Autorii au remarcat, de asemenea, unele limitări ale cercetării, și anume că studiul a măsurat doar aceste componente comportamentale, afective și fiziologice la un moment dat, iar dimensiunea eșantionului a fost relativ mică. Cercetările viitoare ar trebui să includă, de asemenea, o rezervă și o concentrare mai diversă din punct de vedere rasial, etnic și socioeconomic.
Timiditatea e moștenită, dar nu permanentă
Acest studiu oferă câteva dovezi empirice pentru ideile de lungă durată despre timiditate care au fost făcute pentru prima dată de psiholog Jerome Kagan. Una dintre cele mai semnificative descoperiri ale lui Kagan este că timiditatea la copii este o trăsătură de caracter non-deterministă. El a constatat că timiditatea moștenită poate fi atenuată în anii copilăriei de factorii de mediu. Altfel spus, un copil timid care crește într-un mediu plin de susținere și dragoste va reuși până în anii de școală să devină mult mai puțin introvertit decât un copil care s-a născut timid și mediul în care trăiește îi accentuează această timiditate.
