Modificări importante anunțate la Facebook: se schimbă modul în care veți vedea postările

Modificări importante anunțate la Facebook: se schimbă modul în care veți vedea postările

-
//
12.01.2018

Mark Zuckerberg anunţă o modificare de paradigmă a algoritmului care stabileşte ce tipuri de postări sunt afişate cu prioritate utilizatorilor Facebook, scrie News.ro.

Modificări importante anunțate la Facebook: se schimbă modul în care veți vedea postările

Mark Zuckerberg spune, într-o postare pe Facebook, bineînţeles, că reţeaua socială pe care o conduce va pune mai mult accent pe ceea ce numeşte interacţiunea socială semnificativă, în locul consumului pasiv de noutăţi.

După modificarea algoritmului de rankare, Facebook ar trebui să arate mai mult ca o comunitate, în care prietenii să discute mai multe teme de interes, decât ca un panou cu ştiri la care utilizatorii să privească pasiv.

Pe scurt, vor fi vizibile mult mai multe postări personale ale prietenilor, indiferent că este vorba de actualizări text, fotografii sau filmări. Zuckerberg este de părere că interacţiunea activă dintre prieteni, cum o numeşte, reprezintă viitorul pe termen lung pentru Facebook.

Pierzători vor fi publisherii, site-urile de ştiri şi diversele afaceri, care-şi vor vedea vizibilitatea şi conversiile prăbuşindu-se după modificarea de algoritm. Cel mai mult vor avea de pierdut entităţile care au investit resurse importante pentru generarea de conţinut care să creeze engagement pe Facebook.

Conceptul de „socializare activă, nu pasivă”, pe care Mark Zuckerberg îl repetă în anunţul său, înseamnă că tot ceea ce reprezintă conţinut public, inclusiv cel video, devine dintr-o dată mult mai puţin interesant pentru Facebook.

Într-o postare menită să completeze declaraţia lui Zuckerberg, vice-preşedintele Facebook, Adam Mosseri, spune că algoritmul va acorda mai multă importanţă postărilor care stârnesc discuţii între prieteni.

Mark Zuckerberg spune că se aşteaptă ca modificarea algoritmului de rankare să ducă la scăderea timpului pe care utilizatorii îl petrec pe Facebook, dar calitatea timpului petrecut va creşte.

Practic, prin această nouă modificare, Facebook alege prietenii în locul ştirilor. Alege să fie mai mult o reţea socială şi mai puţin o platformă de ştiri, ştiri care i-au dat atât de multă bătaie şi i-au atras atât de multe critici în ultima vreme.

Faptul că în ultimii ani conţinutul public de pe Facebook l-a depăşit pe cel postat de prieteni şi rude, spune Zuckerberg, a făcut ca reţeaua socială să se îndepărteze de la scopul ei iniţial şi anume conectarea utilizatorilor.

Modificarea algoritmului va avea loc treptat, pe parcursul următoarelor luni.

Sursa: digi24.ro