Doi gemeni au venit pe lume în ani diferiți, la două minute distanță. Cum e posibil
-
//
04.01.2024
Două bebeluşe croate, gemeni, venite pe lume de Revelion, la doar două minute distanţă, vor avea ani de naştere diferiţi şi îşi vor sărbători zilele de naştere una în ajunul Anului Nou, iar cealaltă de Anul Nou.
Prima dintre gemene s-a născut la 31 decembrie 2023, la ora 23:59, iar sora ei - la 1 ianuarie 2024, la un minut după miezul nopţii, a declarat miercuri pentru AFP un manager al maternităţii din oraşul costier Split (sud) unde au venit pe lume cele două fetiţe, transmite Protv.ro.
„Este o situaţie cu adevărat neobişnuită”, a declarat presei directorul instituţiei, Damir Roje.
Acesta a precizat că a asistat deja, în cariera sa profesională, la naşterea unor gemeni la date diferite, dar niciodată în ani diferiţi.