Ministerul Sănătății al Republicii Moldova anunță că în regiunea europeană, îndeosebi în România și Ucraina se înregistrează o creștere semnificativă a cazurilor de rujeolă.
În acest context, instituția informează că infecția poate duce chiar la deces și că cel mai des sunt afectați copiii, transmite Știri.md.
„Rujeola este o infecție virală contagioasă, care poate duce la complicații grave, precum: infecție a urechii, pneumonie, encefalită, orbire și chiar deces. O persoană diagnosticată cu rujeolă poate să infecteze alte 18, dacă acestea nu sunt vaccinate. Cel mai des sunt afectați copiii .
Tratament specific pentru rujeolă nu există, dar o putem preveni prin vaccinare. Adresați-vă la medicul de familie și vaccinați copilul împotriva rujeolei!”, a menționat Ministerul Sănătății.