mamaplus

Creează o pădure: Autoritățile anunță un concurs pentru împădurire

-
//
26.06.2024

Centrul Național de Mediu, a extins termenul limită pentru participarea la concursul „Creează o pădure bebe” ce are scopul dezvoltării în rândul tinerilor a unei atitudini pozitive față de resursele forestiere, precum și a cunoștințelor teoretice și abilităților practice de sădire, îngrijire și monitorizare a arborilor.

mamaplus

Potrivit autorităților, la concursul „Creează o pădure bebe” pot participa echipe formate din tineri, în frunte cu un lider/Profesor Coordonator, care va înscrie echipa în concurs până pe data de 5 iulie 2024 urmând Regulamentul concursului și completând formularele de rigoare, transmite Știri.md.

Astfel, se recomandă ca fiecare echipă să-și aleagă un lider, care va comunica în numele echipei, precum și cel care va dirija în mare parte mersul lucrărilor.

Organizatorii anunță și care instituții sunt eligibile de a participa la concurs. Acestea sunt instituțiile de învățământ din zonele:

  • Parcul Național Orhei;
  • Rezervația Cultural-Naturală Orheiul Vechi;
  • Rezervația Peisagistică Țipova;
  • Rezervația Biosferei Prutul de Jos;
  • Rezervația Naturală Codrii;
  • Rezervația Plaiul Fagului.

De asemenea, la concurs pot participa și școli din alte arii protejate adiacente sau în imediata apropiere a ariilor protejate, clasificate conform categoriilor IUCN.

În cadrul concursului vor fi selectate 15 – 20 de instituții de învățământ cărora li se va acorda asistență nemonetară, precum și asistență consultativă în procesul de creare și dezvoltare a pădurilor bebe. Toate achizițiile și investițiile vor fi făcute în perioada iunie 2024 – februarie 2025.

Totodată, instituțiile câștigătoare vor fi instruite de către specialiști în domeniu (specialiști MoldSilva, lucrători în domeniul silvic locali) cu privire la modul de plantare corectă a copacilor și de asigurare a viabilității acestora, precum și a importanței serviciilor eco-sistemice oferite de păduri. Acord de parteneriat cu AO Centrul Național de Mediu.

În cadrul concursului, după selectarea instituțiilor de învățământ, va avea loc o semnare festivă a actului de adopție, în prezența reprezentanților Întreprinderii silvice/ocolului silvic și a autorităților publice locale, ceea ce ar însemna desemnarea instituției ca „părinte adoptiv” al pădurii bebe nou create.

Bugetul total al concursului este de 14.000 de dolari, iar pentru a participa, doritorii trebuie să complementeze formularul de aplicare.

Rezultatele selecției vor fi publicate pe 12 iulie pe site-ul www.environment.md  și pe pagina oficială de Facebook a Centrului Național de Mediu.