mamaplus

Furtuna Ashley lovește Moldova în weekend: Temperaturile scad brusc

-
//
24.09.2024

După ciclonul Boris, vremea extremă în Europa continuă. Mai exact, pe 28 și 29 septembrie, meteorologii prevăd că furtuna „Ashley” va trece prin Europa, ajungând în România, iar potrivit experților, vremea s-ar putea înrăutăți și în R. Moldova.

mamaplus

Astfel, în România, temperaturile vor scădea până la 18 grade, vântul va sufla cu putere, iar pe alocuri vor fi ploi abundente. Totodată, sunt așteptate rafale de vânt de peste 100 - 120 km/h, diferențe termice de la o zi la alta, averse, vijelii şi ninsori la munte, transmite Ziare.com.

Meteorologii vor emite avertizări de vreme extremă în majoritatea țărilor din Europa. De altfel, în intervalul 28-29 septembrie, hidrologii estimează că se va atinge „vărful” de debit al Dunării la intrarea în România. De asemenea, în weekend, specialiștii din R. Moldova prognozează că temperaturile vor scădea până la +15 grade Celsius, iar în unele regiuni ale țării, se așteaptă precipitații.

De menționat că, în urma ciclonului Boris, mai multe state din Europa s-au confruntat cu inundații puternice.