Cod GALBEN de ninsori, vânt și valuri de frig în toată țara

Cod GALBEN de ninsori, vânt și valuri de frig în toată țara

-
//
16.03.2018

Serviciul Hidrometeorologic de Stat informează că în perioada 17-22 martie curent, pe teritoriul țării se prevăd condiții meteorologice complicate. Începând de mâine, vor cădea precipitații sub formă de ploaie, cu transformare în lapoviță și ninsori puternice pe parcursul zilelor 18-19 martie. Izolat va viscoli, se vor forma depuneri de lapoviță pe firele electrice și crengi, iar pe drumuri va troieni.

Cod GALBEN de ninsori, vânt și valuri de frig în toată țara

Vântul nord-vestic se va intensifica până la 15-20 m/s. Temperaturile scad simțitor. Minimele vor varia între -8 și -13 grade Celsius, până pe 22 martie, iar maximele vor fi între 0 şi -5 grade Celsius. Începând cu 23 martie, vremea se stabilizează.

În acest context, salvatorii îndeamnă cetățenii, în această perioadă, să țină cont de avertizările meteo și de indicațiile autorităților. Să nu pornească la drum, dacă nu este strict necesar, iar în caz contrar să ia rezerve de hrană, băuturi calde și îmbrăcăminte corespunzătoare, iar bateria telefonului să fie încărcată pentru a apela după ajutor în caz de necesitate. Conducătorii auto sunt atenționați repetat să-și echipeze mijloacele de transport potrivit sezonului rece, iar în portbagajul mașinii să țină lopată, nisip și lanțuri.

În cazurile în care se vor pomeni pe drumuri cu circulație dificilă, până la venirea salvatorilor, sunt rugați să țină motorul mașinii pornit în mod dozat, pentru a evita cazurile de intoxicații cu gaz de eșapament. Mai mult, oamenii sunt rugați să evite deplasarea pe porțiuni unde posibil vor atârna crengi și cabluri electrice, căzute din cauza depunerilor de lapoviță, pentru a evita traumatismele.

Cetățenii sunt rugați în aceste zile cu temperaturi scăzute, să fie prudenți și să respecte normele anti-incendiare. Sobele de încălzit să fie exploatate corespunzător, la fel și aparatele electrice de încălzit, pentru a evita producerea situațiilor excepționale, cu pericol pentru sănătate și viață. În caz de situații de risc, persoanele sunt rugate să apeleze serviciile de urgență.

Sursa: TV8.md