Calitatea serviciului medical din Moldova, discutată la o conferință internațională

Calitatea serviciului medical din Moldova, discutată la o conferință internațională

-
//
23.11.2017

Calitatea serviciului medical este prioritară în livrarea serviciilor de sănătate, raportul cost-eficiență și satisfacția pacientului contează în funcționarea unui sistem de sănătate care se dorește a fi prietenos pacientului. Aceste subiecte au fost abordate în cadrul conferinței internaționale „Eficiența, performanța și managementul calității în sănătate” de către reprezentanții instituțiilor naționale de resort, ai instituțiilor medico-sanitare din țară, ai organizațiilor internaționale, împreună cu experți străini din Estonia, Lituania, Georgia, Ucraina, Germania, România.

Calitatea serviciului medical din Moldova, discutată la o conferință internațională

La eveniment au participat Ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova, Stela Grigoraș, Președintele Comisiei Parlamentare Protecţie Socială, Sănătate şi Familie, Valentina Buliga, Directorul general al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, Dumitru Parfentiev, Șeful Misiunii Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare în Moldova, Dimitri Gvindadze și Șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko.

Evenimentul a fost organizat de Uniunea Instituțiilor Medico-Sanitare Private din Republica Moldova (UIMSP) în parteneriat cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale al Republicii Moldova și a oferit soluții relevante pentru sistemul de sănătate din Republica Moldova, dar și cele mai bune practici de eficientizare, sporire a performanței și creștere a calității serviciilor medicale.

Calitatea serviciului medical din Moldova, discutată la o conferință internațională

Stela Grigoraș, Ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova: „Îmbunătățirea calității serviciilor medicale este o prioritate pentru noi. Trebuie să recunosc că o concurență inteligentă este și motivația perfectă pentru dezvoltarea serviciilor medicale. Or pacientul are dreptul de a alege serviciile medicale și noi trebuie să putem să le oferim alternativă. Țin să menționez că având suportul partenerilor de dezvoltare am întreprins un șir de pași în vederea îmbunătățirii calității serviciilor medicale. Acum se lucrează la dezvoltarea unui sistem informațional la fiecare instituție medicală, vrem astfel să aducem claritate și cost eficiență de utilizare a serviciilor medicale. Salutăm inițiativa de a organiza această conferință importantă, acest eveniment va oferi o oportunitate unică pentru noi toți de a împărtăși experiența privind practicile internaționale.”

Peter Michalko,  Șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău: „Sistemul de sănătate reprezintă un subiect important în Acordul de Asociere. Performanța sistemului medical, monitorizarea eficienței în acest sistem necesită eforturi susținute. Competitivitatea sistemului medical are menirea să aducă servicii de calitate cetățenilor. Vă doresc ca acest forum să servească drept o platfomă de cooperare între sectorul privat și public.” 

Pentru a garanta cetățenilor acces la servicii de calitate în sănătate, pacienții au nevoie de informații suficiente pentru a face alegerea corectă, iar prestatorii de servicii medicale trebuie să ofere suficiente informații în acest sens și trebuie să implementeze sisteme pentru evaluarea calității actului medical. În prezent, sistemul privat de servicii medicale completează lacunele sectorului public și vine să ofere servicii de înaltă performanță, iar o competiție sănătoasă va crește nivelul de calitate a serviciilor medicale prestate.

Olga Șchiopu, Președintele Uniunii Instituțiilor Medico-Sanitare Private din Republica Moldova (UIMSP): „Uniunea Instituțiilor Medico-Sanitare Private din Republica Moldova (UIMSP) are obiective prioritare pentru dezvoltarea sectorului, iar printre acestea se numără:

construirea unui sistem național de monitorizare a eficienței și integrarea corectă a prestatorilor privați în sistemul de sănătate, dar și serviciile de telemedicină, care în prezent nu sunt reglementate în Republica Moldova. La conferința de astăzi au participat experți din acele țări din care credem că am putea prelua cu ușurință experiența, fiindcă sunt în mare parte similiare nouă și au trecut prin aceeași experiență în ultimii 100 de ani. Vorbim de Georgia, Estonia, Lituania, Ucraina, iar fiecare dintre ele a reșit să facă schimbări radicale. Deci, prezentând experiența anume a acestor țări, vrem să aducem mesajul că este aplicabil și posibil inclusiv în Republica Moldova.”

Calitatea serviciului medical din Moldova, discutată la o conferință internațională

Conferința internațională „Eficiența, performanța și managementul calității în sănătate” a fost structurătă în cinci sesiuni tematice.

Sesiunea I „Monitorizarea eficacității serviciilor de sănătate” a fost prezentată de Jane Alop, expert al Institutului Național pentru Dezvoltare în Sănătate din  Estonia.

Jane Alop, expert al Institutului Național pentru Dezvoltare în Sănătate, Estonia: „Pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor de sănătate, în primul rând, trebuie să fie menținută concentrarea pe obiective clar trasate, care trebuie să fie prioritate. În al doilea rând este importantă crearea unei rețele de stakeholderi, conlucrarea cu aceștia și necesitatea de a menține legătura cu ei în permanență. Un alt treilea aspect de care trebuie să se țină cont sunt rezultatelele din rapoartele de eficiență a managmentului în sănătate, care trebuie analizate nu doar prin prisma numerelor din rapoarte, dar trebuie analizate și cauzele care stau în spatele acelor cifre. Moldova este ca și Estonia, o țară în care sectorul IT înregistrează un avânt, iar acest fapt poate contribui la dezvoltarea domeniului medical, cu o singură condiție: noile tehnologii trebuie să fie ca suport pentru buna funcționare a medicinei.”

În sesiunea II a fost abordată tema „Cooperarea prestatorilor de servicii medicale privați și publici”, iar invitatul special al acestei părți a fost Andria Urushadze, expert în sănătate și politici sociale, fost Ministru al Sănătății, Muncii şi Afacerilor Sociale din Georgia. Reforma în domeniul sănătății din Georgia este un exemplu concludent și pentru țările cu venituri mici și mijlocii, unde furnizorii privați pot sprijini sectorul public, integrându-se în strategia națională și completând deficitul de fonduri pentru investiții.

Andria Urushadze, expert în sănătate și politici sociale din Georgia: „Calitatea actului medical este ceva care depinde de standardele de tratament, de servicii bazate pe dovezi, educație medicală, sistemele noastre, care trebuie să fie direcționate spre pacient. Acestea fac serviciile mai accesibile și eficiente, ceea ce ne permite să utilizăm resursele limitate în moduri mai eficiente și cred că acesta este unul dintre cele mai relevante subiecte ale conferinței.”

Calitatea serviciului medical din Moldova, discutată la o conferință internațională

Sesiunea III a abordat temele „Sistemul național universal de evidență digitală în sănătate” și „Servicii de telemedicină: cadrul de reglementare și implementare”

Romualdas Jonas Kizlaitis, Președintele Asociației de Telemedicină din Lituania și expertul ucrainean Vitalii Ostashko de la Centrul de Stat de Telemedicină au vorbit despre Registrul electronic de sănătate (EHR) – o parte esențială a sistemului național de e-sănătate și au prezentat cadrul normativ pentru reglementarea și implementarea serviciilor de telemedicină. 

Invitații au vorbit și despre rezultatele implementării serviciilor de telemedicină, în special sporirea disponibilităţii asistenţei medicale de specialitate, îmbunătăţirea calităţii asistenţei medicale, creșterea eficienţei și standardizarea comunicării între medici şi instituţii medicale.

Romualdas Jonas Kizlaitis, Președintele Asociației de Telemedicină din Lituania: „Îmbunătățirea serviciilor medicale prestate pacienților ține în primul rând de fiecare instituție medicală în parte, care trebuie să înțeleagă că pentru ca serviciile prestate să devină mai bune sunt necesare investiții finaciare în tehnologii noi, inclusiv informaționale. De asemenea, implementarea unui sistem național de e-sănătate, unde, de exemplu, o simplă scrisoare trimisă electronic reduce timpul și efortul depus din partea ambelor părți, atât a pacientului, cât și a instituției medicale. Tehnologiile noi implementate în spitale au menirea de a îmbunătăți calitatea serviciilor oferite pacienților precum și eficientizarea muncii medicilor. Totodată, evoluția serviciilor medicale ne permite încurajăm ca pacienții să fie mult mai informați și să se îngrijească mai eficient de sănătate.” 

În cea de-a IV-a sesiune cu tema „Costurilor și beneficiilor în sistemul de sănătate”,  Horia Cristian, Șeful departamentului politrauma din Spitalul Județean de Urgență, Timișoara, a vorbit despre posibilitatea eficientizării serviciilor de sănătate, analizând interesele tuturor actorilor din sistem, inclusiv cele ale angajatorilor, autorităților, pacienților, medicilor.

Horia Cristian , coordonator, politraumatologie și chirurgie, Clinica Casa Austria, Timișoara: „Sistemul de sănătate din România nu este foarte diferit din cel din Moldova. Ce cred că avem în comun, este faptul că având un sistem mai puțin dezvoltat decât în țările central-europene, avem o mare oportunitate. Ceea ce aparent este o defavorizare a țărilor noastre, de fapt este o mare oportunitate, pentru că putem să schimbăm cu adevărat sistemul de sănătate. În Europa de Vest, sistemele de sănătate sunt foarte bine organizate, acolo schimbarea e foarte dificilă. În România și Moldova schimbarea poate fi făcută cu ușurință.”

Calitatea serviciului medical din Moldova, discutată la o conferință internațională

Conferința s-a încheiat cu o sesiune de generalizare a principalelor idei prezentate în cadrul evenimentului, moderată de către Olga Șchiopu,  președintele UIMSP. Printre acestea se numără subiectele care se aliniază întocmai cu prioritățile de sănătate europene:

„1. Calitatea actului medical trebuie măsurată și toate țările sunt invitate să-și dezvolte instrumente de măsurare a calității.

2. Noi, prestatorii de servicii medicale, trebuie să oferim accesul echitabil al pacientului către aceste servicii. Accesul este determinat în primul rând de plătitorul de servicii de sănătate și deloc nu este condiționat de titlul de proprietate al prestatorului de servicii care le livrează.

3. Alegerea informată a pacientului. Pacientul este încurajat să participe în starea sa de bine și în procesul său de diagnostic și de tratament. Pentru a face o alegere informată, pacientul are nevoie de informații. Această informație trebuie să i-o oferim noi, prin sisteme naționale, transparente și pe înțelesul pacientului de evidență și monitorizare a rezultatelor care le livrează o instituție medicală.

4. Chiar și în țările europene scade capacitatea de investiție a autorităților în furnizorii serviciilor de sănătate, fiindcă tehnologiile avansează în fiecare zi și livrarea serviciilor de calitate devine tot mai costisitoare. O soluție bună și la nivel european este de a o feri loc și prestatorilor privați, care vin să construiască aceste servicii și statul nu trebuie să investească.

5. O competiție sănătoasă nu între sectorul public și privat, dar între noi toți, care participăm în livrarea serviciilor de sănătate este binevenită și va crește nivelul fiecăruia. Să avem un instrument de măsurare și să determine pacientul care este mai potrivit. Noi toți, prestatorii privați și publici avem datoria de a asigura accesul echitabil și în timp pacientului către serviciile de sănătate care îi sunt potrivite lui.” 

Calitatea serviciului medical din Moldova, discutată la o conferință internațională