Nou-născutul are o imunitate dobîndită de la mama, care îl apără de diferite boli infecțioase în primele 6 luni de viață. Prin laptele matern o parte din celulele imunitare se transmit bebelușului. Sistemul imunitar în dezvoltare îl protejează parțial de diferite boli. 

Iată cum se explică faptul că infecțiile virale sînt mai răspîndite la copii decît la adulți  și că, pînă la vîrsta de 5-7 ani, copilul se îmbolnăvește aproape de toate bolile infecțioase. Odată cu sosirea sezonului rece, părinții le dau copiilor foarte multe vitamine, preparate imunomodulatoare și tratează virusul cu antibiotice. Cum greșesc părinții care procedează astfel?

La această întrebare ne-a răspuns medicul pediatru-neonatolog Mihai Stratulat, categorie superioară, asistent universitar, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie.

Recomandări și măsuri profilactice în cazul infecțiilor virale. Interviu cu medicul specialist Mihai Stratulat

Recomandări și măsuri profilactice în cazul infecțiilor virale. Interviu cu medicul specialist Mihai Stratulat De ce ne pare că în sezonul rece copilul nostru se îmbolnăvește mai des?

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, copilul care merge la grădiniță se poate îmbolnăvi de 12 ori pe an. Părinții însă, dacă micuțul se îmbolnăvește mai mult de 6 ori pe an, încep să le dea diferite medicamente,  fără să aibă cunoștințe suficiente despre infecțiile virale și despre imunitatea copilului. 

În mod normal, sistemul imunitar al copilului trebuie să lupte singur cu infecția, iar părinții trebuie doar să-i efectueze spălături nazale, să-i dea  mai multe lichide, ca micuțul să lupte singur cu virusul. Dacă de fiecare dată la apariția mucusului, părinții vor administra antibiotice copiilor, pastile pentru creșterea imunității, atunci sistemul imunitar va avea de suferit.

Recomandări și măsuri profilactice în cazul infecțiilor virale. Interviu cu medicul specialist Mihai Stratulat De ce virozele nu se tratează cu antibiotice?

Antibioticile sînt substanțe care distrug organismul. Tratarea gripei cu antibiotice nu are efect și este inutilă. Probabil mulți părinți vor fi uimiți și contrariați citind despre aceasta.

Gripa este cauzată de pătrunderea în organism a unui virus, dar antibioticele nu pot să omoare virușii. Antibioticele pot ucide bacteriile. Organismele unicelulare, cu o structură  primitivă în comparație cu cele ale animalelor și ale plantelor se numesc bacterii.

Legăturile de molecule ale acizilor nucleici ADN și ARN formează un element genetic autonom, numit virus. 

Acest proces are loc doar în interiorul celulelor vii. Infectare se numește pătrunderea virusului într-o celulă vie. Antibioticele omoară bacteriile pe loc, însă nu au nici o influență asupra virusului. 

Recomandări și măsuri profilactice în cazul infecțiilor virale. Interviu cu medicul specialist Mihai Stratulat

Recomandări și măsuri profilactice în cazul infecțiilor virale. Interviu cu medicul specialist Mihai Stratulat Cum poți proteja copilul de viruși?

E important să se respecte regulile de igienă, să se mențină o temperatură optimă în odaie, să se efectueze aerisirea regulată a acesteia, să se evite supraîncălzirea sau răcirea copilului. De asemenea, sînt importante unele complexe de exerciții curative sau masaj, precum și alimentația corectă.

Recomandări și măsuri profilactice în cazul infecțiilor virale. Interviu cu medicul specialist Mihai Stratulat Ce facem dacă copiul s-a îmbolnăvit?

E simplu. Trebuie să-i creăm micuțului condiții ca să poată lupta singur cu boala. Pentru ca însănătoșirea să decurgă cît mai repede, trebuie   să-i asigurăm următoarele:

  • o odaie răcoroasă și cu o umiditate ridicată;
  • suficiente lichide, pentru a favoriza transpirația și pentru ca  sputa și mucusul să fie lichide. Temperatura lichidului administrat trebuie să fie aceeași cu temperatura corpului;  
  • mîncare doar atunci cînd vrea;
  • inhalații  cu soluții saline.

Rețineți:

✔ Medicul care v-a prescris antibiotice pentru o viroză nu este un  medic adevărat!

✔ Nu tratați copilul după rețetele din internet!

✔ În caz de necesitate, adresați-vă medicului specialist!

Recomandări și măsuri profilactice în cazul infecțiilor virale. Interviu cu medicul specialist Mihai Stratulat