Pentru început voi sublinia ce se vorbește despre bunici, se referă la ambii. Însă, bunica, în comparație cu bunicul, aproape mereu este mai emoțională, se controlează mai greu, și paradoxal, dar este cu mult mai activă. Experiența arată că: negocierile cu medicul, bunica le-a purtat de 20 de ori mai des ca cele dintre medic și bunic. Acest fapt este unul simbolic și orientativ.
Să negăm rolul bunicelor pentru educația generațiilor tinere este lipsit de sens. În țara noastră această „lipsă de sens” se dublează, deoarece, marea majoritate a familiilor tinere, nu sunt în măsură să facă față situației fără ajutorul bunicelor, să ofere copiilor îngrijirea și educația cuvenită. Vom enumera inițial factorii care cauzează această situație.
Familia noastră nu este de multe ori o unitate cu drepturi depline a societății – ea nu este independentă, odată căsătoriți tinerii nu pot supraviețui fără îngrijirea constantă a „tovarășilor mai mari". Copiii, deseori, nu se nasc pentru că așa vor părinții, ci pentru că așa „s-a întîmplat". Responsabilii pentru această situație nu au nici casă separată sau bani pentru o existență decentă - dețin locuințe doar bunicele, de regulă, și asistență financiară de asemenea bunicele o au, și nu sunt femei în vîrstă, ci dimpotrivă, femei în floarea vieții și a oportunităților economice.
Mamele și tații nu au experiență și cunoștințe cu privire la faptul ce ar trebuie să se facă cu un copil. Întotdeauna la îndemînă sunt proprii lor parinți, care au o astfel de experiență.
Procesul de îngrijire a copiilor necesită în mod constant luarea unor decizii foarte responsabile. Mamele tinere și tații adesea sunt fricoși, și pur și simplu nu vor să decidă cauze ce necesită responsabilitate, și în general, nici o decizie - o poziție foarte confortabilă, mai ales avînd în vedere faptul că există persoane la îndemînă (tot aceleași bunici), care sunt gata de a lua aceste decizii.
Pînă la momentul în care apar copiii, deseori tata-mama încă nu au devenit destul de maturi și tinerii lor părinți încă își mai doresc să distreze, să danseze și să se joace. Copiii le încurcă, practic, să se distreze, iar ajutorul venit din partea bunicii le permit și să fie părinți, și să nu-și piardă anii tinereții.
Luînd în considerare cele afirmate mai sus, devine evident un fapt: însăși noțiunea de „bunică" nu poate fi privită ca o anumită persoană, ci ca un fenomen social foarte important, care necesită un studiu separat.
Timp de mai mulți ani, autorul articolului trebuie să contacteze cu bunicile, într-un mod foarte strîns. Concluziile sunt clare - cu excepția acestui fenomen, fără de care este aproape imposibil de a organiza îngrijire și educație copiilor.
Principala problemă a participării bunicilor asupra procesului educațional, este problema dreptului de proprietate - proprietate asupra copilului. Senzație de putere și dorința de a ajuta, avînd deplină încredere că știe cum să o facă, bunica, cu toate acestea, la nivelul subconștientului conștientizează că nu este copilul ei! Oamenii normali se folosesc cu precauție extremă de lucrurile străine - cel mai important este să nu facă rău. Însă, ideea că copilul este în pericol și că este de preferință să stea cu bunicile, este destul de răsunătoare - este dăunător să nu mănînci, să îngheți, să plîngi, este dăunător să ai urechile umede, să mergi desculț, etc - sute de astfel de pericole. Nu este surprinzator că educația oferită de bunici are caracteristici la nivel înalt în ceea ce constă grija și limitele patologice. De orice călire, curenții reci nici nu poate fi vorba.
O problemă aparte – boala. Dacă aceasta poate fi tratată sau doar este nevoie de puțin timp și va trece de la sine, bunica mereu va prefera să trateze – pentru a preveni posibilitățile.
Participarea simultană a două generații în procesul educațional, generează de multe ori o mulțime de probleme care deseori se transformă în conflicte grave. Favoritul ginere devine inamicul numărul unu, nora fermecătoare se transformă într-un sac leneș . Expresia „mama ta" (în diferite cazuri) este tot mai mult utilizată de soți în procesul de stabilire a relațiilor lor, unul față de altul. Expresia „ești la fel ca mama ta, și eu împreună cu mama ta nu vreau să trăiesc” uneori devine nota de final, anunță căderea unei noi familii.
Posibilele conflicte pot fi prevenite. Pentru a face acest lucru, toți participanții la procesul de educație ar trebui să pună punctul și „i” și să determine domeniile de responsabilitate și de proprietate. Rol prioritar în clarificarea relației ar trebui să-l joace bunicele, ca fiind oameni cu mai multă experiență și, cel puțin teoritic, mai înțelepte și mai echilibrate.
Capacitatea de a iubi, în general, și mai ales capacitatea de a iubi copiii, are o relație strînsă cu vîrsta persoanei. Băieții și fetele de douăzeci de ani,care din punct de vedere biologic par nepregătiți, împărtășesc aceleași sentimente ca și femeia matură - mama acestor băieți-fete care „s-au jucat" a devenit mult mai în matură...
Eu iubesc bunicile și apreciez la infinit bunătatea lor, viligența, dorința de a ajuta. Începînd cu paragraful următor, eu, în general, voi scrie doar pentru bunici.
Dragi bunice! Vă rog foarte mult să găsiți curajul de a citi acest capitol pînă la sfîrșit, iar mai apoi fie ce-o fi.
Diferența principală față de „tineri" - experiența. Multe încă le vor apărea în cale, iar dv v-ați crescut copilul în condiții de siguranță și l-ați casatorit. Privind înapoi, sunteți convinsă că știți cum trebuie să acționați cu un copil. Dar a fost ușor drumul tau? Amintiți-vă, întotdeauna ați fost de acord cu mama dv? Sunteți absolut sigură că aveți dreptate și dreptul de a consilia sau, chiar mai rău, de a lua decizii?
Creșterea unui copil este înconjurată de un număr foarte mare de tradiții, idei preconcepute și prejudecăți, și multe lucruri percepute în mod clar ca fiind corecte, care de fapt, nu sunt. Ați fost învățați că copilul trebuie să fie înfășat. Și dv ați înfășat, pentru că: așa trebuie. De ce este necesar? Există cel puțin o creatură vie, care să nu ofere puiului său mișcare? Ați fost învățați să nu hrăniți copilul pe timp de noapte. De ce? Unde ai văzut ca mama care are lapte să lase copilul să strige de foame?! Obișnuiți să rupeți foi din revista „Zdorovie", publicată de către aceleași bunice și bunei. Nu este surprinzator că idealul de frumusețe a fost copil dolofan, cu semne evidente de obezitate și obrajii roșii de la alergii.
Sunteți gata să faceți orice pentru a vă proteja nepotul de pericole, pentru că sunteți sigure de slăbiciunea lui, durerea și lipsa de pregătire pentru viață. Dar acest lucru nu este așa – copiii bolnăvicioși, de regulă, nu se nasc așa, ei devin.
Viața s-a schimbat foarte, foarte mult ... Și o mare parte din ceea ce a fost bine în trecut, a devenit fără sens acum. În condiții de foame este destul de logic pentru a oferi copilului gălbenușul singurului ou din casă. Dar, în viața normală este mai bine să se hrănească în mod corespunzător. Dacă un copil este hrănit cu lapte de vacă, este necesar să se dea suc pentru a satisface necesarul de vitamine – asta a fost o concepție în trecut. Dar de ce copilului cu vîrsta de o lună să-i oferim suc atunci cînd puteți cumpăra un amestec de lapte, în care toate vitaminele necesare sunt incluse.
Toate cele de mai sus le-am scris cu un singur scop: pentru a vă convinge că nu sunteți un vorbitor nativ de adevăr absolut, de asemenea și autorul. Dar, datorită profesiei, m-am ciocnit cu atât de multe absurdități, în special cu profesori, încît părul de pe cap mi s-a ridicat în pioare. Și dacă doriţi credeţi-mă sau nu, dar copiii din familiile în care bunicii nu locuiesc cu nepoții lor, sunt internaţi în spital mult mai rar. În cazul în care nu are cine sau nu este timp pentru a hrăni copilul, refuzul să mănînce, insistarea de a merge prin casă în șosete, ieşirile fără haină în hol, apă potabilă crudă etc. - în astfel de familii, copiii sunt mult mai sănătoşi. Și acesta este un fapt evident, că mîncarea în abundenţă și căldura nu are nici o legătură cu dragostea, ci mai degrabă contrariul.
Cea mai importantă regulă pentru bunici este ca: niciodată, în nici un caz, să nu ia orice decizii cu privire la viața copilului şi cu atît mai mult, să impună aceste decizii părinților.
Responsabilitatea pentru fericirea și sănătatea copilului dumneavoastră o poartă doar mama și tata. Trebuie să acceptați acest lucru și, cît de mult nu v-ar fi plăcut acest lucru, nu vă asumaţi responsabilitatea!
Lăsaţi-i să facă cu copilul lor ceea ce doresc, pe propria lor răspundere pentru toate!
Și aceasta nu e lipsă de acțiune, nu închideţi ochii - este singura și cea mai sigură cale de pace și liniște în familie, de relații normale între generații. Și odată ce vi se cere să faceţi ceva (să nu îmbrăcaţi, să nu încălziţi, să nu cumpăraţi), atunci nu faceţi.
Dacă aveți timp și dorință de a ajuta, încercați să ajutaţi pasiv, realizînd doar acțiunile care nu necesită decizii principiale. Sunteţi gata să îmbrăcaţi un copil – să vă spună cu ce. Sunteți gata să hrăniţi – să vă spună cu ce, la ce temperatură și în ce cantitate. Este posibil ca într-o astfel de situație mama și tata pur și simplu doresc să citească ceva. Și aceasta este o situație destul de naturală care în cărțile de felul „copilul dumneavoastră", sunt citite mai mult de bunici, decît de mame.
Dar puteţi ajuta într-adevăr, fără a atinge copilul, - călcat, spălat, curat în casă, gătit, cumpărături etc. Ajutorul dvs. - acesta este un cadou. Și niciodată, niciodată nu amintiţi despre faptele bune. Mai bine e să nu faceţi nimic, decît să cereţi recompensă.
Recunosc pe deplin că „tinereţea" dvs poate avea o atitudine pasivă, în mod voluntar trecînd în mâinile bunicilor procesul educațional. Dar, în acest caz, deveniţi mamă şi tată, pentru că, avînd responsabilităţi, atomat veţi înceta să mai fiţi bunici.
Vă amintiți cu siguranță înțelepciunea populară care spune că, soțul - capul, și soția - gîtul. Dv foarte bine conștientizați faptul că o femeie înțeleaptă nu va da de înțeles jumătății sale faptul că ea este șeful în casă. La fel ca situația conflictuală dintre generații pe tema educației, cea dintre părinți este similară.
Arta de a fi bunică prezentă și deplină în viața nepoților constă în a crea și completa mamelor biologice și taților iluzia că aceștia sunt părinți adevărați și cu drepturi depline.
Text: E. O. Komarovskii
Sursa: www.komarovskiy.net
