În ajun de Paște, ouăle se numără printre cele mai cumpărate produse. Gospodinele le folosesc fie în cozonaci, fie în prăjituri, fie le vopsesc. Atunci când le cumpărăm, trebuie să fim atenți la prospețimea și calitatea lor.
Prospeţimea ţine, evident, de data la care ouăle au fost ouate, dar şi de condiţiile de păstrare.
Dacă folosim ouă din gospodăria proprie, trebuie să ştim că le putem folosi în siguranţă timp de o lună, dacă au fost păstrate la o temperatură de 4-8 grade Celsius, ne sfătuieşte medicul de familie Viorel Dumitrescu.
Un alt avertisment al medicului este legat de cum întrebuinţăm ouăle.
„Foarte important, consider eu, este să se ştie faptul că ouăle de raţă şi cele de gâscă nu trebuie să le folosim la creme. De preferat este să le folosim fierte, iar durata de fierbere este de cel puţin 15 minute, dar nu de când le-am pus la fiert, ci de când a dat în clocot apa“, ne sfătuieşte medicul.
Ouăle fierte, dacă le păstrăm la frigider, le putem consuma în interval de până la 30 de zile. O altă posibilitate de a păstra ouăle, de care nu foarte multă lume ştie, este congelarea, caz în care le putem consuma în interval de trei luni. Dacă ne dorim neapărat ouă de ţară şi nu avem o sursă de încredere, este mai greu să verificăm calitatea acestora în cazul în care le achiziţionăm de la piaţă.
Deşi fiecare ou se comportă diferit, explică medicul, iar ce constatăm în cazul unuia nu putem extinde la întreg lotul, am putea „sacrifica“ unul din ouăle cumpărate, pe care să-l spargem şi să fim atenţi dacă albuşul şi gălbenuşul se separă, dacă are miros (oul proaspăt nu ar trebui să prezinte niciun fel de miros), dacă gălbenuşul este lipit de coajă (iar acest aspect trebuie să constituie un semnal de alarmă) etc.
Sursa: adevarul.ro