Prestigiosul Norland College, unde este formată elita bonelor britanice, recurge acum la specialiști din domeniul informațiilor militare pentru a le pregăti pe super-bone să facă față oricărei amenințări, precum riscul de răpire, relatează AFP.

Super-bonele din Marea Britanie

Situată la Bath, în vestul Angliei, instituția asigură de 125 de ani o formare de înalt nivel în îngrijirea copiilor.

Bonele care absolvă această instituție sunt dorite în toată lumea, una dintre ele fiind angajată de prințul William și ducesa de Cambridge pentru a se ocupa cu normă întreagă de fiul lor George.

În plus față de cursurile clasice ca psihologie, alimentație sau primul ajutor, procesul de educație de trei ani prevede acum și o formare în materie de securitate, asigurată de foști membri ai serviciilor secrete britanice.

Super-bonele din Marea Britanie

Ideea, explică instituția într-un comunicat, este de a le sensibiliza pe bone la situațiile potențial periculoase pe care le pot întâlni, în special în mediile înstărite în care riscul de răpire este mai important.

"Formarea noastră vizează să le asigurăm studenților noștri cunoștințele și aptitudinile de care au nevoie pentru a se ocupa de copii în lumea modernă", a subliniat Janet Rose, directoarea instituției.

În programă au fost incluse astfel lecții de conduită pentru a ieși rapid dintr-o situație delicată, dar și de securitate cibernetică, pentru a evita o utilizare a rețelelor sociale care ar putea trăda comportamente de rutină, fapt cu privire la care avertizează toți experții în securitate.

Super-bonele din Marea Britanie

Această formare vizează să le asigure bonelor "o bază pentru a anticipa și a se pregăti de schimbări potențial amenințătoare în mediul lor", a spus Paul Gibson, fost șef al antiterorismului britanic.

În ultimii ani Norland College a completat deja formarea bonelor sale cu cursuri de autoapărare, notează AFP.

Super-bonele din Marea Britanie

Sursa: Unimedia.info