mamaplus

Rețetă de pască, preparatul nelipsit de pe masa de Paște

-
//
25.04.2019

Pasca este nelipsită de pe mesele credincioșilor în perioada Sfintelor Paști, pe lângă cozonacul, friptura de miel și ouăle roșii. Rețeta de astăzi însumează 20 de porții de care să vă bucurați cu toții la o masă de sărbătoare. Nu în ultimul rând, află care este legenda acestui preparat, numit pască.

mamaplus

Legenda pascăi spune că, în timp ce predica împreună cu apostolii, Iisus a fost găzduit de un om blând care le-a pus în traistă, la plecare, pâine pentru drum fără ca apostolii să știe. Întrebându-l pe Hristos când vor fi Paștele, Mântuitorul le-a spus că atunci când vor găsi pâine în traistă, iar apostolii, căutând, au găsit ceea ce le pusese acel om. De atunci, se obișnuiește ca femeile să facă pască.

Ingrediente pentru aluat:

  • 1 kg făină;
  • 500 ml lapte;
  • 200 ml ulei;
  • 3 ouă;
  • 6 linguri de zahăr;
  • 3 plicuri de zahăr vanilat;
  • 2 lămâi (coaja rasă);
  • 1 lingură de esență de vanilie;
  • 1 lingură de esență de rom;
  • 60 g drojdie proaspătă.


Ingrediente pentru umplutură:

  • 1 kg brânză de vaci;
  • 70 g griș;
  • 200 g stafide;
  • 1 lingură de esență de rom sau 50 ml rom;
  • 8 ouă;
  • 100 g unt;
  • 1 ou (pentru uns pasca deasupra).


Mod de preparare:

Cerneți făina într-un castron, faceți o adâncitură în mijlocul ei, unde se amestecă drojdia cu o lingură de zahăr și cu o cană de lapte cald. Lăsați castronul acoperit ca să dospească maiaua, cam 20 de minute. Încorporați restul de făină, laptele, zahărul, sarea, ouăle bătute, zahărul vanilat, esențele, coaja rasă de lămâie. Frământați aluatul cam 30 de minute adăugând din când în când ulei călduț. Aluatul este gata frământat când se desprinde ușor de pe mâini și de pe castron, iar în el se formează bule de aer. Puneți aluatul la dospit, acoperit cu un prosop mai gros, la loc cald.

Pentru umplutură: amestecați ingredientele până la omogenizarea lor. Țineți stafidele în rom, înainte de a le pune în compoziție. Ungeți tava cu ulei, puneți în ea o foaie de aluat care să depășească marginile cu puțin, apoi puneți deasupra umplutura. Nivelați umplutura și întoarceți marginile foii de aluat peste umplutură. Din suluri subțiri de aluat faceți un grătar cu care acoperiți umplutura. În ochiurile grătarului puteți pune câte una sau două stafide.

Ungeți pasca uniform cu ou bătut deasupra, după ce ați lăsat-o să crească o jumătate de oră, apoi băgați-o la cuptor. Țineți pasca la cuptor 45-50 de minute, scoateți-o și lăsați-o în tavă la răcit. Tăiați-o în felii după ce s-a răcit.

Sursa