Frappe este o băutură pe bază de cafea, lapte și gheață, care poate fi servită în zilele toride de vară. E o rețetă simplă, ce poate fi preparată acasă, fără dificultate.
Ingrediente:
- 2 linguri nes;
- 2 linguri zahăr;
- apă rece;
- gheaţă;
- 1 lingură lapte praf;
- frişcă;
- sirop de ciocolată sau caramel.
Mod de preparare:
Pui într-un borcan nesul, zahărul, laptele praf şi apa. Dacă vrei, poţi adăuga şi o cupă de îngheţată. Agiţi energic 30 de secunde, până când se formează spumă. Pui sirop de ciocolată pe marginile interioare ale unui pahar şi torni frapeul. Pui frişcă deasupra şi serveşti imediat.