Avea tata doi fii și o fetiță minunată. Erau fericiți și împărțeau între ei toate bucuriile și experiența. Am decis și noi să împrumutăm de la un tată deprinderile care-l ajută să găsească limbă comună cu copiii săi.
Maternitatea le schimbă pe femei, aceeași influență o are și asupra bărbaților?
- Fără nicio îndoială, da. Probabil, pentru fiecare e diferit, însă, eu am devenit totalmente altul. În opinia mea, diferența constă doar în faptul că ”gândacii” din mintea femeilor sunt gravați, iar cei din mintea bărbaților – doar dau de știre.
Metodele paterne de educație au fost diferite pentru fiecare copil în parte?
- Întrebările privind educația paternă nu sunt pentru mine. În mare parte, eu alint copiii. Pe cineva mai mult, pe cineva mai puțin.
Dacă, întâmplător, tata și fiul se întâlnesc la o petrecere, cum va decurge seara în continuare?
- Cu mare plăcere îl luam cu mine în cluburi pe fiul meu mijlociu. În opinia mea, experiența comună este mult mai interesantă. Îmi plăcea să urmăresc cum el dansează, se odihnește și comunică cu reprezentantele sexului frumos. Întâmplător ne-am întâlnit o singură dată și asta a fost ca un cadou pentru mine.
I-ați sfătuit vreodată pe copii să nu prietenească cu cineva anume din considerentul unei influențe proaste?
- A fost o singură dată în raport cu fiica mea. Am adus-o acasă, avea atunci 17 ani. Când a ieșit din mașină, la 20-30 de metri stătea prietenul ei și a chemat-o printr-o șuierătură. Acest lucru m-a scos ușor din sărite și i-am spus să-l trimită cât mai departe, explicându-i că așa procedează doar imbecilii.
Copiii își pot permite totul în prezenta tatălui? Dar tata?
- Consider că un fel de subordonare și respect reciproc ar trebui să limiteze într-o oarecare măsură. De aceea cred că nu chiar tot. Un simplu exemplu: când am fumat, deși nu mult timp, îmi era rușine să fac asta de față cu fiul mai mic. Atunci când a simțit miros, s-a uitat la mine cu reproș – eu am mințit și am spus că nu eu …și că m-a învăluit o ceață de nicotină ce venea de la bărbații și femeile rele. Este unicul exemplu, însă, presupun că nici copiii și nici părinții nu trebuie să fie absolut liberi în comportamentul lor.
V-ați dori ca alesul fiicei să vă semene?
- Fiica mea deja are un ales, anul trecut ea s-a căsătorit și el absolut nu-mi seamănă. Asta este foarte bine. Tata ți soțul sunt două persoane diferite, două caractere diferite, iar diversitatea nu a făcut rău încă nimănui.
V-au dat copii sfaturi bune?
- Mi-au dat și încă foarte des. Pentru că, după cum se știe, gura pruncilor spune adevăr. Nouă, însă, ne este complicat să ne recunoaștem greșelile, de aceea, intram în dispute, nu eram de acord cu ei, totuși, încercam să regândesc fapta sau comportamentul meu având în vedere observațiile lor. Evident, în multe privințe ei au avut dreptate, greșește doar cel care nu face nimic. Însă ce fel de sfaturi – aste este un subiect pentru altă discuție. Ca și oricare alt om normal, am multe neajunsuri. Copiii încearcă să le corecteze cu sfaturile lor bune, așa cum le numiți dumneavoastră. Și uneori reușesc!
Care temă este tabu în cadrul conversațiilor cu copiii?
- Sincer, nu există teme interzise de a fi discutate. Nu știu, este corect așa sau nu, însă, eu consider că părinții și copiii sunt, inclusiv, și cei mai buni prieteni. Se pot schimba soțiile, soții, nu mai spun că unii prieteni se pot dovedi mai răi decât dușmanii, din păcate…iar legătura părintească va fi veșnică.
Este cazul de alintat fiii și fiicele? Sau este mai bine să guste din amarul vieții din propria experiență?
- Merită, merită și încă o dată merită!!! dar, din câte știm, toate trebuie să aibă măsură. În ceea ce privește amarul vieții din propria experiență, ei și așa o vor căpăta. Din nefericire, nu-i vom putea proteja de toate năpastele acestei lumi crude. Anume din acest considerent merită să fie alintați.
Împreună cu fiica ați fost vreodată confundați cu o pereche de îndrăgostiți?
- A fost. Și a fost plăcut, de fiecare dată când îmi amintesc, zâmbesc. De multe ori, când ne plimbăm prin moluri și buticuri, mi se propune să cumpăr ceva pentru prietena mea. Reacția noastră este diferită. Eu sunt cuprins de mândrie, iar fiica zâmbește și întreabă: ”Tata, nu înțeleg, tu arăți atât de bine sau eu atât de rău?”. Evident, ea întreabă asta în glumă.
Fiii vă amintesc de dumneavoastră în tinerețe?
- Acum sunt alte timpuri, alte tehnologii, alte ocupații pentru copii, tineri și tinere. În ceea ce privește caracterul, îmi seamănă foarte mult. În ceea ce ține de modul de a-și petrece timpul – absolut diferiți.
De multe ori, corespondența de familie este plină de curiozități. Ați primit vreodată de la copii SMS-uri haioase?
- În linii generale, noi comunicăm tet a tet sau la telefon, nu prin SMS. De aceea, aspectul dat m-a ocolit. Va trebui să trecem și la acest format de comunicare pentru a avea motive de a râde cu poftă.
