Misiunea psihologică a tatălui este protecția și recunoașterea. Dacă tatăl este gata să-și protejeze copilul de o tanti rea, de băieții mai mari sau de câinele care-și arată colții, acesta crește încrederea copilului în sine însuși și îi dezvoltă certitudinea că lumea este de partea lui. El este protejat.
Mai târziu, un astfel de om se va apăra de unul singur și va trece mult mai ușor peste obstacolele vieții. Vorbim acum nu atât despre forța fizică ci de proprietatea de a-și respecte drepturile de exemplu, să nu facă niciodată ceea ce nu îi place. Prezența tatălui este foarte importantă în viața unui copil.
Din păcate, în multe cazuri, tatăl este prezent doar fizic și nu stabilește nicio relație emoțională cu copilul. Tatăl deseori e la serviciu. Este foarte ocupat cu asigurarea materială a familiei și ... evită contactul emoțional cu copilul lui.
Dar prezența tatălui în viața unui copil este la fel de importantă ca și cea a mamei. După cum s-a menționat mai sus, fără încrederea în tatăl său, copilul nu va fi capabil să-și apere drepturile lui și nu va avea niciodată curajul de a insista asupra respectării lor. Va fi timid și speriat, și va spera că cineva mai puternic îl va proteja.
Recunoașterea - a doua sarcină importantă a tatălui. Tatăl cultivă copilului sentimentul de încredere: "Eu pot. Eu voi face." Recunoașterea nu este ceva special. Ea constă în fapte mici cum ar fi ca tatăl să își ia copii la pescuit (această inițiere în compania bărbaților crește respectul de sine), sau să fie de acord să răspundă la întrebările lor (recunoașterea valorii lor), sau să-i încurajeze când fac ceva ce nu le iese (îi ajută să simtă încredere în sine). Din astfel de lucruri simple copilul este capabil să concluzioneze că el este valoros și respectat.
Problemele încep atunci când tatăl concurează cu copii săi, fără a ține cont de vârstă. Când îi acuză, îi controlează, le știrbește din valoare ...
Concurența se poate manifesta foarte diferit. De exemplu intelectual: el îl poate întreba pe fiul său de 7 ani: "Hai, spune-mi, cât va fi 9x8?" și atunci când obține răspunsul greșit, foarte fericit numește rezultatul corect arătând astfel că el este cel mai deștept din familie. Alt domeniu competitiv este jocul sau sportul. Unii tați își înving copii la jocuri sportive, exprimându-și vădit în acestă luptă inegală superioritate.
Cum obțin copiii rănile emoționale? ...
Se întâmplă astfel că, indiferent de cât efort ar depune un copil, el nu poate câștiga respectul tatălui său. Dacă este un elev bun aude: "Se poate și mai bine," dacă face progrese în sport: "Nu ești încă campion olimpic,", dacă ajută la treburile casnice aude:" Ajuți puțin". Această rană a respingerii, rămâne deschisă și doare mai apoi toată viața. Chiar dacă acel copil ajunge un matur cu mari succese într-un domeniu, o astfel de persoană va continua să audă acum "tatăl din interior": "Oricum nu ești suficient de bun."
Copilul poate primi recunoașterea din partea altor persoane: profesori, prieteni, colegi. Dar respingerea tatălui îi va aminti mereu că totul este temporar. Această persoană are nevoie ca în fiecare zi să dovedească că este demn: demn de funcția pe care o deține, de poziția în societate, de cercul de oameni care îl înconjoară. Chiar având recunoaștere și fiind un om realizat pe toate planurile, în adâncul sufletului, acest om va aștepta să fie dezamăgit știind că "tatăl din interior" îl critică, că îl devalorizează.
Omul care a avut norocul de un tată care i-a recunoscut valoarea, nu are nevoie de a demonstra zi de zi că el este demn de respect. El se respectă pe sine însăși, și nu va căuta în ochii strinilor recunoaștere, în speranța că pentru el se manifestă un oarecare interes. Dar, din păcate, aceasta este o mare raritate.
În special, apar consecințe foarte grave dacă tatăl prezintă violența: fizică, emoțională sau sexuală. Atunci lumea pe care o moștenește copilul este un loc foarte periculos, unde cel puternic poate face ce vrea cu cel mai slab.
Un tată violent este periculos și prin faptul că, în ciuda a tot ceea ce ar face, el rămâne o figură importantă, care în opinia copilului, face aceste lucruri din dragoste pentru el. Deci dragostea va fi pentru totdeauna asociată cu violența. Ulterior, el poate fi violent în relațiile de dragoste, sau, de exemplu, poate face o pereche doar cu oameni care pot fi dominați. În înțelegerea sa, sau în "imagine lumii lui", cum spun psihologii, în cazul în care nu există violență, nu există nici iubire.
Tragedia mai constă și în faptul că un copil nerecunoscut și neprotejat de tatăl său nu poate crește din punct de vedere psihologic. Cu alte cuvinte, sub chipul de adult trăiește un băiețel sau fetiță care este încă în căutarea de protecție și recunoașterea deținătorilor de putere și autoritate: a statului, a șefului, a președintelui, a lui Dumnezeu.
Ce se întâmplă dacă băieții sunt lăsați să plângă?
Când băieții plâng din furie, de supărare, pentru că au pierdut ceva, ei (ca și fetele) învață să treacă peste durerea lor. La nivel psihologic, aceasta înseamnă: "Da, am probleme și am dreptul să îmi deplâng nenorocire" și după asta acele tragedii și supărări încep să-și piardă puterea. Apare energie de a trăi și de a te bucura mai departe.
Aceasta este o lege psihologică și nimeni nu a fost încă în măsură să o combată, fără a suferi. Dacă un băiat sau o fată, bărbat sau femeie nu își pot permite să-și deplângă durerea lor și, cel mai rău, continuă să o nege, va trebui să plătească scump pentru asta mai apoi. Menținerea durerii în interior, fără a o exterioriza, consumă o mare cantitate de energie spirituală.
Violența împotriva copilului generează o mulțime de furie pe care acesta trebuie să o îndrepte spre ceva. Furia - este o energie foarte puternică, care nu poate dispărea de la sine. Toate modelele distructive descrise mai sus sunt înrădăcinate în autosuprimare.
Gândiți-vă și singuri: de unde să ia o astfel de persoană forțe pentru a compătimi pe cineva, chiar dacă acest cineva va fi propriul copil?
De aceea el rămâne singur, muncește din greu, se relaxează cu o bere, pentru că este imposibil să trăiești în stres constant, iar emoțiile și le exteriorizează doar la un meci de fotbal.
A accepta emoțiile unui băiat înseamnă a-i asigura sănătatea mentală și o maturitate cu drepturi depline.
Dacă este apreciat și respectat, el de asemenea va aprecia și va respecta și dacă nu a trebuit să-și suprimeze sentimentele, el nu va cere acest lucru nici de la cei dragi lui. Doar respectându-ne pe noi înșine, suntem în măsură să respectăm alte persoane.
Nu aceasta ne dorim cu toții?
