Mulţi tătici consideră, şi în prezent, că timpul interacţiunii lor cu copilul va veni doar atunci când acesta va putea ţine în mâini un ciocan sau îl va putea ajuta să repare motocicleta. Cu fetiţele însă, majoritatea dintre ei nici nu au decis când şi cum să comunice. Dar dacă îl pregătim din timp pe soţ pentru naşterea copilului, el nu va mai avea dubii că cea mai bună vârstă pentru începutul comunicării cu copilul este perioada dezvoltării intrauterine. Iată şi motivele.
1. Se stabileşte de timpuriu o legătură de afecţiune. Dragi tătici, trebuie să ştiţi că dacă vorbiţi cu micuţul încă înainte de a se naşte, atunci când va veni pe lume, acesta vă va recunoaşte! Copilul îşi va opri mai des privirea asupra tatei, chiar dacă în încăpere vor fi mai multe persoane. Este la fel de important contactul dintre tată şi copil în primele două-trei zile de la naştere (chiar şi în primele ore), atunci când creierul nou-născutului „absoarbe” primele evenimente, zgomote, atingeri – toate lasă o amprentă asupra ambilor, sporind ataşamentul lor viitor.
2. Starea emoţională a copilului depinde de tată. Multele studii au arătat că tatăl poate avea o influenţă semnificativă, pozitivă sau negativă, asupra sănătăţii psihice a copilului. Astfel, atitudinea dispreţuitoare a tatălui faţă de nou-născut afectează grav starea emoţională a mamei, care se transmite şi copilului. Acesta devine nervos, neliniştit, mănâncă rău, doarme puţin. Mai târziu aceasta se manifestă prin nevroze şi anxietate. Şi din contra, copilul al cărui tată participă la îngrijirea lui încă din primul an de viaţă se teme mai puţin de persoanele necunoscute, este mai deschis în comunicare.
3. Tatăl poate asigura o îngrijire completă a copilului. Cu excepţia alăptării la sân, tatăl poate face aceleaşi lucruri ca şi mama, la fel de bine: să facă băiţă, să îmbrace copilul, să îl legene, să îl liniştească, să se joace şi să îl culce. Taţii sesizează la fel de bine ca mamele semnalele emise de micuţi, iar aceştia se ataşează foarte mult. Tocmai din această cauză tăticii trebuie atraşi în procesul de îngrijire a micuţilor.
4. Se înfiripă o legătură emoţională. Tăticii „de neatins” pentru copiii lor (care nu au participat la îngrijirea şi educarea lor) pot întâmpina greutăţi în stabilirea unor legături emoţionale trainice în viitor. Tocmai de aceea este foarte important să nu amânăm comunicarea cu micuţii, să nu aşteptăm când aceştia vor deveni mai mari, lăsând toate obligaţiile pe seama mamei.
5. Jucându-se cu copilul, tatăl influenţează asupra dezvoltării lui psihice. Stilul interacţiunii dintre tătici şi copiii mici se deosebeşte de stilul adoptat de mamă. Astfel, mamele comunică cu micuţii, de regulă, în timpul îngrijirii, jucând jocuri tradiţionale, liniştite. În schimb jocurile cu tatăl sunt incitante, active, mobile, pline de atenţie reciprocă. Interacţionând cu copiii în procesul jocului, taţii influenţează şi asupra dezvoltării lor psihice.
Tăticii organizează jocuri neobişnuite, energice, neaşteptate, care transformă totul într-un adevărat talmeş-balmeş. Se transformă brusc în căluţul micului prinţ (sau micii prinţese) sau într-un balaur rău, care trebuie bătut, pentru ca el să nu mănânce „copiii mici”… Copiii adoră aceste manifestări ale forţei fizice şi spontaneităţii. În plus, ei îşi formează o reacţie rapidă la un pericol iminent, învaţă să ia decizii corecte în situaţii dificile, reduc stresul nervos, se încarcă de emoţii pozitive.
6. Tatăl influenţează asupra formării identităţii sexuale a copilului. Încă din primele luni de viaţă tatăl, spre deosebire de mamă, se joacă în mod diferit cu fiica şi fiul, contribuind astfel la formarea identităţii lor sexuale. Menţionăm că, de la vârsta de 3-4 ani, copiii comunică cu mai multă plăcere cu părintele de sex opus: băieţii îşi adoră mamele, iar fetiţele îşi iubesc taţii, în special dacă le seamănă. Această experienţă emoţională a relaţiilor heterosexuale îşi găseşte dezvoltarea în viitor.
7. Tatăl este pentru copil un model. În comunicarea cu acesta, imitându-l, băiatul învaţă să fie bărbat, dezvoltându-şi trăsăturile bărbăteşti. Fiecare tată trebuie să conştientizeze acest lucru şi să nu uite că încă din copilărie copilul va tinde să îl imite şi să îi semene în toate: mimică, gest, vorbire şi, în primul rând, în atitudinea faţă de mamă! Atitudinea tatălui faţă de mamă determină caracterul relaţiilor dintre băieţi şi fetiţe. De aceea este în puterea taţilor să educe în băieţii lor o atitudine corectă faţă de femei.
8. După exemplul relaţiilor dintre mamă şi tată, la fetiţe se formează concepţia despre familie. Ea află cum se comportă bărbaţii cu femeile, învaţă să înţeleagă natura masculină. Problemele, conflictele din relaţiile dintre părinți vor contribui la apariţia dificultăţilor în viitoarea lui familie, în educarea copiilor proprii.
9. Dragostea tatălui îi conferă fetiţei încredere în atractivitatea ei feminină. De fiecare dată când subliniază că fiica lui este „frumoasă şi deşteaptă”, tatăl formează la ea sentimentul de încredere în sine. Insuficienţa contactelor emoţionale provoacă nelinişte, neîncredere şi mofturi ca metodă de atragere a atenţiei.
