Natalia este tânăra cu cel mai aromat hobby din Moldova, creând tot felul de produse pentru baie, unul mai atractiv și mai mirositor ca altul. Aceasta face bombe efervescente, spumă de baie uscată, odorizante pentru dulap, perle de baie și mixuri de sare din ingredient naturale, potrivite atât pentru maturi, cât și pentru copii. Haideți să-i cunoaștem împreună povestea!

mamaplus

Cum ți-a venit ideea să confecționezi săpunuri hand-made și de cât timp te ocupi cu asta?

Ideea de a crea săpunuri a fost una spontană. În urma unei deplasări de serviciu la Moscova, am reușit să vizitez un centru comercial specializat pentru toți cei care au un anumit hobby. Plimbându-mă printre zeci de rafturi, mi-a atras atenția unul destinat acestei meserii, dar desigur toate lucrurile la acel moment au fost pentru mine necunoscute. După reîntoarcerea în Moldova, am hotărât să analizez lucrările altor meșteri, care cu siguranță m-au captivat. Din acel moment a trecut o jumătate de an, timp în care m-am informat la maxim începând cu tehnologia creării săpunurilor și accesoriilor pentru baie și terminând cu crearea propriului stil, ceea ce la moment este cel mai important factor în acest domeniu.

Ce ingrediente folosești și de unde le procuri?

Din fericire sau cu regret, în Moldova nu se găsește materia primă pe care o folosim, de aceea toate materialele le importăm din Rusia, Ucraina, Franța și SUA. Toate ingredientele sunt absolut naturale.

Ce conține un săpun natural?

Baza de săpun pe care o folosim este fără SLS – adică substanțe chimice, toxice sau dăunatoare pielii. La fel sunt recomandate și pentru copii. Fiecare produs este îmbogățit cu uleiuri eterice, vegetale, la fel și cu complexele de vitamine A, B, E, ce acționează benefic asupra oricărui tip de piele.

mamaplus

Unde ai învățat această îndeletnicire?

Procesul de studiere a tehnologiei a fost unul complicat, însă destul de captivant. Zeci de articole citite, zeci de tutoriale vizionate și zeci de pagini analizate pe rețelele de socializare. În prezent toată informația este accesibilă fiecăruia, însă doar din practică și dezvoltare continuă este posibilă elaborarea propriilor rețete.

Prin ce se deosebesc săpunurile handmade de cele obișnuite, pe care le găsim în magazine?

Una dintre cele mai importante deosebiri este excluderea oricărui element chimic sau toxic. Un alt avantaj este crearea lor absolut personalizată. La moment lucrăm doar la comandă, ceea ce este un plus enorm pentru cei care adoră exclusivitatea în toate. Este posibilă realizarea oricărei idei. Fiecare oaspete a magazinului nostru online are dreptul să-și aleagă aroma preferată, combinația de culori, cât și ingredientele, fie săpun cu lufa, scrab de migdale, semințe chia sau sare de mare.

mamaplus

Ce mai putem găsi în atelierul tău?

În momentul creării brandului Tally Soap, am decis să nu mă limitez doar la crearea săpunurilor, ci și a mai multor accesorii de baie precum: bombe efervescente, spumă de baie uscată, odorizante pentru dulap, perle de baie și mixuri de sare, ultimul fiind bestseller-ul de până acum. Suntem în dezvoltare continuă și curând vom bucura utilizatorii cu noi produse originale și folositoare.

Care sunt cele mai solicitate comenzi?

Pe lângă săpunuri, unul dintre cele mai solicitate produse este mixul din sare de mare. Acesta reprezintă un amestec din 3 feluri de sare, flori uscate, perle de baie, uleiuri eterice, sclipici pentru bună dispoziție și încă câteva ingrediente secrete. Recomandăm cu încredere.

mamaplus

Care a fost cea mai deosebită comandă pe care ai realizat-o până acum?

Pe lângă seturile care sunt extrem de solicitate, realizăm la comandă și mărturii pentru tot genul de evenimente: nunți, cumătrii, petreceri corporative. Cea mai interesantă comandă realizată până acum au fost zeci de săculețe cu spumă uscată, pentru o zi de naștere în stil marin “Mermaid”.

Vrei să transformi acest hobby într-o afacere sau va rămâne o simplă o pasiune?

Această pasiune a devenit deja un aspect destul de important în viața mea și planurile pentru viitor sunt gradioase. Visez la ziua în care aceasta va deveni ocupația de bază, însă sunt la început de drum și totul e înainte.

Cu ce te mai ocupi?

Sunt marketing manager în cadrul unei agenții de publicitate, ceea ce mă ajută mult în crearea strategiei de promovare a propriului brand.

Cum te pot contacta potențialii clienți?

Toți cei ce sunt pasionați de lucruri exclusive și folositoare mă pot contacta pe paginile de Facebook – Tally Soap și Instagram – tally_soap, acolo unde pot vedea și toate lucrările mele.

mamaplus

Sursa: MamaPlus.MD