Ludmila este mama a 2 fetițe, Melissa și Cataleya, acestea fiind cele mai importante surse de inspirație din viața sa. Fiind în concediu de maternitate, meșterița a decis să-i creeze câteva accesorii fiicei sale și de acolo a pornit marea sa pasiune pentru lucrurile realizate manual.
Cum s-a născut ideea să creezi hăinuțe și accesorii pentru copii?
Ideea de a crea accesorii și hăinuțe ( mai târziu) a apărut odată cu prima mea fetiță, Melissa. La început am creat pentru ea cîâteva accesorii, după care rudele și prietenii mă întrebau dacă nu vreau să creez și pentru ei.
Fetița avea câteva luni, era cuminte, îmi permitea să croșetez în liniște bentițe și căciulițe. De fiecare dată îmi doream să fac ceva nou, ceva interesant și așa a apărut ideea de a crea o pagină cu lucrările mele. Primeam înapoi mesaje de mulțumire, ceea ce m-a făcut să continui, să nu mă opresc doar la accesorii.
De cât timp au apărut pe piață lucrările tale?
Pe piață sunt exact de 6 ani, de când a apărut fetița mai mare, am avut și o pauză de un an în care am început să lucrez în alt domeniu, dar parcă ceva îmi lipsea. În timp ce eram însărcinată cu a doua fetiță, am început din nou să creez la cererea clienților mai vechi, care mereu mă întrebau când revin.
Ce produse putem găsi în portofoliul tău?
La moment creez căciulițe, bentițe, renumitele turbane care mereu sunt în vogă, seturi de rochițe mamă-fiică, rompere și, mai nou, rochițe de sărbătoare.
De unde te inspiri?
Principala mea sursă de inspirație sunt fetițele mele, mediul online, clienții care îmi spun cam ce își doresc, iar eu deja creez modelul după preferințele lor.
De unde procuri materia primă?
În mare parte, materia primă o procur online, din magazinele de la noi. Iar când merg undeva în vacanță, nu ratez ocazia de a vizită un magazin cu furnuitură și stofe care la noi sunt mai greu de găsit.
Cât costă, în medie, o bentiță cochetă, un turban sau un romper?
O bentiță costă în medie 50-100 de lei, un turban: 150-200 de lei și un romper: 250-350 de lei.
Realizezi și lucrări la comandă?
Realizez și multe modele la comandă, după preferințele și gusturile clienților.
Cine sunt clienții tăi?
Clientele mele sunt cele mai cochete și stilate fetițe și mămici de la noi și din diasporă, care mereu comandă ceea ce nu găsesc în Europa, cum ar fi turbanele stilate și comode. Și am clienți care sunt fideli deja de câțiva ani la rând.
Cum pot face o comandă potențialii clienți?
Comanda se face foarte simplu, un mesaj în privat cu modelul dorit, culoarea, vârsta și deja se discută alte detalii pe care și le dorește clientul.
Sursa: Mamaplus.MD