Jucăriile personalizate sunt un cadou memorabil pentru orice copilaș. Acestea sunt create cu multă dragoste și dăruire, iar cei mici simt cel mai bine acest lucru. Dacă ai nevoie de un dar memorabil pentru un pici drag din viața ta, Andreea este o tânără meșteriță, care va încerca să-ți realizeze cele mai neobișnuite idei.
 

mamaplus

Când ai început să croșetezi jucării?

Am început să croșetez în primăvara anului 2021, pentru o temă la școală, iar mai apoi am înțeles că e ceva ce chiar mă atrage, era ceva pentru suflet, îmi plăcea să văd cum treptat firele de ață se transformă în minunate ființe cu ochi sclipitori. De fapt, m-am gândit la ideea că aș putea primi vreun profit din aceste jucării doar în momentul în care am înțeles că sunt atât de multe, încât nu mai am unde să le țin, însă deja era târziu să mă opresc, ochii doreau, iar mâinile făceau.

Care este sursa ta de inspirație?

Mă inspiră oamenii care sunt preocupați de acest domeniu, de cele mai multe ori văd o jucărie croșetată pe internet sau undeva pe stradă la un vânzător ambulant și mă gândesc “E frumoasă, însă aș schimba ceva la ea”, iar apoi ideea nu mă lasă toată ziua și spre seară caut prin tot internetul, pentru a găsi acea jucărie care corespunde complet celei din imaginația mea. De aici totul e simplu, nu mă opresc până nu o realizez.

Ce lucrări mai putem găsi în portofoliul tău?

Tind să-mi extind portofoliul constant, încerc să găsesc mereu ceva nou pentru a dezvolta catalogul personal, însă cele mai solicitate jucării rămân a fi ursuleții și iepurașii, deși pe lângă ele, pe pagina mea puteți găsi: meduze, șerpi, văcuțe, caracatițe, personaje din filme și chiar dinozauri.

Care este jucăria pe care ai realizat-o cel mai greu și de ce?

Cel mai complicat mi-a fost să realizez o caracatiță, deoarece era o lucrare foarte amplă (1m) și modelul a fost unul ales de client. Un model care, să fiu sinceră, nu m-a captivat foarte mult, știam că pot mai bine și mai frumos, însă clientul are mereu dreptate, așa că am realizat și acea lucrare.

De ce părinții ar trebui să aleagă jucăriile hand-made create de tine?

Părinții mereu vor alege tot ce e mai bun pentru copiii săi și cred că o jucărie realizată manual este mult mai prețioasă decât una cumpărată din magazin, mai ales dacă aceasta este personalizată cu numele copilului sau este realizată în culoarea lui preferată. Sunt sigură că și un copil ar simți diferența dintre o oarecare jucărie banală din magazin și una în care s-a depus suflet, una care e făcută special pentru el și nimeni nu va mai avea ceva asemănător. De asemenea, sunt o fire perfecționistă și țin ca fiecare jucărie să arate impecabil, chiar dacă acest lucru ar mai fura o oră-două din timpul meu.

mamaplus

Le realizezi după propriile idei sau și la comandă, după preferințele clienților?

“Realizez la comandă orice idee” acesta este sloganul meu. Îmi place nespus de mult să vorbesc cu clienții și să adaug jucăriilor unele detalii la care aceștia s-au gândit. Dacă clientul vrea o jucărie (un animăluț să spunem) care nu este în catalogul meu, pentru mine nu este nici o dificultate să caut unele idei pe net și să realizez o comandă specială pentru cineva. Vin în întâmpinarea celor mai neobișnuite idei.

Care sunt prețurile jucăriilor?

Deoarece chiar îmi place ceea de fac și nu simt că “lucrez”, ci mai degrabă cum îmi hrănesc sufletul, prețul jucăriilor este pur simbolic, astfel încep de la 75 de lei pentru jucăriile mici și în jur de 300 de lei pentru cele mari.

Cine sunt clienții tăi?

Clienții mei sunt în special mămicile care vor să-și bucure copilașii cu un cadou original, însă uneori apelează și bărbații la mine, pentru a-și uimi iubitele cu un cadou neobișnuit.

Unde te găsesc potențialii clienți?

Pe pagina mea de Instagram @handmade_toys_md, planific să cuceresc și alte platforme, însă la moment vreau să aduc această pagină la un nivel profesional.

Cu ce lucrări planifici să-ți mărești colecția?

În timpul apropiat vreau să prezint o colecție de dinozauri drăguți, însă luând în considerare că cele mai solicitate jucării sunt ursuleții și iepurașii, vreau ca toți clienții mei să aibă o gamă largă de alegere. Tocmai din acest motiv, acum sunt în căutare de diferite modele de iepurași și ursuleți (mai mici, mai mari, în rochițe sau dormind pe pernuță). În orice caz, gama de jucării se va extinde regulat, știu sigur că niciodată nu voi crede că am suficiente modele.

mamaplus

Sursa: Mamaplus.MD