Doina Babuc are grijă ca podoaba capilară a fashionistelor să arate impecabil, datorită accesoriilor de păr create de ea. În portofoliul meșteriței, puteți găsi bentițe din catifea cu diferite elemente decorative, dar și cercei, diademe, crenguțe, brățări pentru mirese.
De cât timp faci accesorii? Cum ți-ai descoperit această pasiune?
Mereu am apreciat lucrul handmade, unde se creează cu mult suflet și grijă. Totul a început chiar cu câteva luni în urmă, a fost ca o provocare pentru mine, eram în căutarea unui accesoriu cât mai original pentru petrecere, care să mă caracterizeze. Astfel am creat primul accesoriu. Pentru că am primit mai multe complimente, m-am gândit: de ce nu aș crea și pentru altcineva? Soțul mi-a încurajat ideea, mă susține, vine cu idei ingenioase și mă ajută.
Ce accesorii putem găsi în atelierul tău?
Accesorii pentru ocazii deosebite, în special pentru mirese, începând de la cercei, brățări, accesorii pentru păr, luând în considerare preferințele fiecăreia. De asemenea, creez bentițe din catifea, care pot fi decorate cu perle, cristale și alte detalii prețioase.
De unde te inspiri? Ții cont de tendințe?
Mă inspir de la creatorii de peste hotare, care își expun lucrările pe platformele online precum etsy, dar țin cont și de propria imaginație pentru a crea lucruri frumoase și unice. În ajutor îmi vin și tendințele în materie de accesorii.
Care sunt prețurile, în medie, ale accesoriilor realizate de tine?
Prețurile accesoriilor variază: cerceii, începând de la 150 de lei, diademele și coronițele - de la 250- 500 de lei, bentițele: între 220 și 330 de lei.
Care a fost cea mai neobișnuită comandă pe care ai realizat-o până acum?
Cea mai inedită lucrare au fost cerceii împletiți în formă de cruce, de 10 cm, în nuanțe de negru și auriu.
Unde îți pot găsi potențialii clienți lucrările?
Încă nu dispun de o platformă oficială, dar în ajutor îmi vin paginile oficiale de Instagram și Facebook, unde îmi puteți urmări lucrările și efectua orice comandă.
Ce lucrări mai urmează să realizezi?
Tind să creez accesorii de lux, din pietre prețioase, cum ar fi: swarovski, cubic zirconia și să exclud perlele artificiale, să lucrez doar cu cele naturale sau perle “Majorica” de lux.
Sursa: Mamaplus.MD