Pe tot parcursul perioadei intrauterine, cordonul ombilical leagă copilul de mamă, iar după ce medicul taie cordonul este foarte important să îngrijim corect ombilicul. După tăiere, o bucăţică mică de ombilic este strânsă cu o clemă specială, iar peste câteva zile această bucată se usucă şi cade.
Cum să îngrijim buricul nou-născutului şi cum să îl prelucrăm corect, la aceste şi la alte întrebări ne-a răspuns medicul neonatolog de categorie superioară Dorina Rotaru. (Dorina Rotaru – cercetător ştiinţific, consultant în departamentul patologii ale nou-născuţilor şi prematurilor, Centrul mamei şi a copilului, medic-neonatolog de categorie superioară)
Cum este prelucrat prima dată buricul copilului după naştere?
Cordonul ombilical este tăiat la câteva minute după naştere, iar plaga este dezinfectată. Un element indispensabil al examenului medical zilnic al micuţului la maternitate este verificarea buricului pentru excluderea semnelor de omfalită (infectarea ombilicului). De aceea, la maternitate, prelucrarea plăgii ombilicale este realizată doar de medicul-pediatru, însă mama trebuie să se pregătească din timp pentru faptul că, peste câteva zile, aceasta va deveni sarcina ei.
Având în vedere că nou-născuţii sunt externaţi, de regulă, la 48 de ore de la naştere, plaga ombilicală nu este încă cicatrizată, iar bontul nu este uscat. De aceea mama trebuie să cunoască în ce constă toaleta ombilicului. Totodată, dacă bontul este prea gros, acest proces poate dura mai mult de o săptămână.
Cât timp durează procesul de uscare şi cădere a bontului şi de cicatrizare a plăgii ombilicale?
În majoritatea cazurilor cicatrizarea plăgii ombilicale la nou-născut are loc rapid şi fără complicaţii, dar pot exista şi cazuri când acest proces se prelungeşte (până la 2-3 săptămâni). Culoarea bontului micuţului, în procesul de uscare, se va schimba de la albăstriu deschis până la negru şi, până la urmă, va cădea, de regulă, în decurs de două-trei săptămâni de la naştere. Nu încercaţi să îl îndepărtaţi, bontul va cădea singur, provocând în unele cazuri o sângerare redusă cantitativ. Şi în procesul de cicatrizare a plăgii este normal să observaţi puţin sânge. Oricum ar fi, mamele trebuie să fie foarte atente, pentru că în unele cazuri vor fi nevoite să cheme medicul la domiciliu sau să meargă la policlinică sau spital. Aşadar, dacă aţi observat următoarele simptome de inflamare a ombilicului, înseamnă că micuţul are nevoie de ajutorul urgent al medicului: pielea din jurul buricului s-a înroşit şi s-a umflat, rana puroiază sau prezintă eliminări urât mirositoare.
În cazul apariţiei unuia dintre aceste simptome, medicul pediatru va prescrie micuţului tratamentul corespunzător – de regulă, unguent cu antibiotic sau alte preparate.
Ombilicul nou-născutului: cum să îl îngrijim corect?
La domiciliu, mama va trebui să prelucreze, să cureţe şi să dezinfecteze ombilicul, de aceea, pentru a evita infectarea, aceasta trebuie să urmeze strict anumite reguli. În primul rând, trebuie să pregătiţi din timp produsele de care veţi avea nevoie pentru toaleta plăgii: apă oxigenată (3%), soluţie de verde de briliant de 1%; beţişoare de curăţat sterile, şerveţele, pipetă.
De regulă, primele două săptămâni plaga trebuie prelucrată de 1-2 ori pe zi, nu mai des, pentru a evita iritarea excesivă a plăgii. Se consideră optimă pentru curăţare perioade de după baie. Înmuiaţi beţişorul cu vată sterilă în apă oxigenată şi ştergeţi plaga cu multă atenţie. Nu trebuie să vă faceţi griji dacă apa oxigenată începe să fiarbă, aceasta nu vorbeşte despre faptul că rana este infectată, ci că există resturi de sânge. După aceasta, uscaţi atent plaga cu un tampon de vată sau un beţişor de vată, iar apoi prelucraţi cu verde de briliant, care usucă bine plăgile.
Toaleta ombilicului – deviza: „USCAT ŞI CURAT”:
- Ultimele cercetări au arătat că ombilicul se cicatrizează mai repede dacă este lăsat în pace.
- Înainte de verificarea ombilicului, spălaţi-vă bine pe mâini şi prelucraţi-le cu soluţie alcoolică (în maternitate).
- Menţineţi bontul ombilical curat şi uscat, acesta nu trebuie acoperit cu scutecul (accesul aerului accelerează procesul de uscare). Dacă ombilicul s-a murdărit de urină sau scaun, spălaţi-i bine cu apă curată şi săpun şi uscaţi-l cu şerveţele.
- Deşi în maternităţile noastre se practică încă prelucrarea ombilicului cu soluţii de alcool, ultimele cercetări au arătat că acestea încetinesc procesul de uscare şi cădere a bontului.
Cum este corect să facem baie copilului cu buricul necicatrizat? Dar ce ne facem cu hainele şi scutecele care pot împiedica vindecarea?
Este foarte important să avem grijă de îmbrăcămintea corectă a micuţului, deoarece chiar dacă prelucrarea plăgii şi scăldatul se desfăşoară în corespundere cu toate normele, hainele incomode pot împiedica cicatrizarea. În cazul utilizării pamperşilor, îmbrăcaţi-i în aşa mod încât aceştia să nu atingă plaga, dar şi mai bine este să cumpăraţi scutece speciale, cu gaură pentru ombilic. În orice caz, scutecele trebuie schimbate la timp, pentru a evita contactul urinei cu plaga. Dacă totuşi plaga a fost contaminată, aceasta trebuie dezinfectată imediat cu apă oxigenată de 3%.
Pielea nou-născutului trebuie, în mod obligatoriu, să fie aerisită bine. Aceasta va permite accelerarea cicatrizării plăgii ombilicale, dar şi protejarea pielii micuţului împotriva opăriturilor. În plus, dezbrăcat, micuţul se va simţi mult mai confortabil, pentru că orice hăinuţe, chiar şi cele mai bune, incomodează mişcările.
Un aspect la fel de important este că toate hainele nou-născutului trebuie să fie cusute din stofe naturale, care nu provoacă iritaţii şi asigură pielii o respiraţie corespunzătoare. Dacă obiectele vestimentare sunt din materiale sintetice, pe suprafaţa corpului se va forma efectul de seră, care este foarte nociv pentru pielea foarte sensibilă a micuţilor.
Hernia ombilicală şi îngrijirea ombilicului sunt cumva legate între ele?
Aşa-numitul inel ombilical se închide destul de rapid, însă uneori aceasta are loc mai lent decât de obicei. Tocmai din această cauză la copil se poate dezvolta hernia ombilicală. Dar nu trebuie să vă panicaţi. Cu timpul muchii abdominali ai micuţului se vor întări şi există o probabilitate mare ca hernia să se închidă, dar până atunci părinţii trebuie să facă tot posibilul ca micuţul lor să plângă cât mai puţin, pentru că din cauza plânsului muşchii burticii copilaşului se încordează, iar hernia se măreşte. Dacă micuţul prezintă semne de hernie ombilicală, trebuie să vă adresaţi medicului. Medicul aplică un plasture compresiv deasupra buricului, după ce pliul pielii a fost presat în interior cu degetul. Puteţi face băiţă micuţului în această perioadă, cu excepţia primei zile. În majoritatea cazurilor protuberanţa dispare, iar părinţii pot contribui la procesul de vindecare.
Este important să reţineţi că astfel de probleme nu pot fi tratate în mod independent şi cu atât mai puţin cu metode populare. Trebuie să vă adresaţi cât mai repede unui medic, care va decide dacă este nevoie de intervenţie chirurgicală sau hernia poate fi tratată cu ajutorul plasturelui compresiv.
Când trebuie să ne adresăm medicului?
De regulă, cu condiţia unei toalete adecvate, ombilicul se vindecă foarte repede, însă există şi cazuri în care este nevoie de ajutorul calificat al unui medic. Trebuie să vă adresaţi la doctor atunci când:
- ombilicul este permanent umed, eliminările au un miros neplăcut, iar pielea din jurul buricului este inflamată. Copilul poate prezenta febră, iar toate simptomele indică asupra faptului că rana s-a infectat;
- ombilicul sângerează. Această sângerare poate fi cauzată de atingerea accidentală a rănii, dar poate reprezenta un semn al inflamării vaselor ombilicale sau al septicemiei. Pentru a nu rupe coaja de pe plagă, nu ştergeţi prea energic ombilicul, iar dacă acest lucru s-a întâmplat, din plagă ar trebui să curgă doar câteva picături de sânge.
Eliminările sangvine regulate sunt un motiv serios de a vă adresa medicului.
Sfatul medicului: Părinţii nu trebuie, nicidecum, să intre în panică la vederea copilului, chiar dacă el este mic şi neputincios. Reţineţi! Sunteţi integral responsabili pentru viaţa, sănătatea şi dezvoltarea copilului. Iar aceasta este o onoare enormă şi o fericire nemărginită!
Interviu realizat de Cristina Scripnic