O nișă aparte pe piața țării noastre și chiar la expozițiile internaționale o ocupă mobila din rattan artificial, confecționată de compania Rotang SK. Datorită elasticității și durabilității fâșiilor de rattan, această mobilă este trainică, fiabilă și nepretenţioasă. Gama coloristică diversă permite încadrarea acestor obiecte de mobilier în orice interior şi exterior, conferindu-le fineţe şi rafinament. Despre mobila din rattan şi avantajele ei ne-a povestit directorul companiei Rotang SK Egor Balan.

Mobilă cu suflet de la compania Rotang SK

 Cum a apărut ideea de a crea mobilă și de ce ați ales rattanul artificial?

Ideea a apărut aşa cum apar toate ideile, din dorinţa de a cuceri noi orizonturi și de a aduce în această viață ceva interesant și neobișnuit. Voiam foarte mult să facem ceva unic! Și deși mobila împletită are o istorie îndelungată, fiind dintre cele mai vechi realizări ale omului, iar ideea, s-ar părea, era la suprafață, aceasta mi-a venit, ca toate ideile geniale, la duș! La început mă gândeam să mă ocup de confecționarea cutiilor de plastic auto pentru bagaje, însă ieșind la balcon, ochii mi-au căzut pe un set de mobilă împletită și am înțeles!

Noi am fost într-adevăr primii pe acest segment, atunci nimeni în Moldova nu se ocupa cu producerea mobilei din rattan. De ce rattan artificial? În primul rând, pentru că cel natural nu crește la noi, iar mobila din vița de vie, făcută aici, este destul de pretențioasă și în ceea ce privește condițiile climaterice, și în ceea ce privește măsurile de îngrijire. Noi ne doream să facem ceva mai practic.

Mobilă cu suflet de la compania Rotang SK

 Recunosc că atunci când mă pregăteam de interviu, nu am dat peste păreri negative referitoare la acest material. Rattanul artificial este într-adevăr atât de bun și universal?

Ați citit, probabil, mai ales despre mobila noastră! Iar dacă să revenim la registrul serios, totul depinde, desigur, de calitatea rattanului artificial, care poate fi foarte diferită. În general, rattanul ieftin nu este adaptat pentru condițiile noastre climaterice, se usucă repede și iese din uz. Noi ne axăm pe calitate, și nu pe cantitate, și nu tindem să facem concurență giganților mobilei, cum este, de exemplu, Ikea. Mobila noastră din rattan artificial „made in Moldova” este concepută în așa fel încât să servească timp îndelungat, datorită carcaselor antivandal din oțel, care nu ruginesc și suportă orice greutăți.

Aceasta înseamnă că proprietarul mobilei nu trebuie să fie sclavul obiectelor și să aibă grijă exagerată de orice articol de mobilier. Noi oferim deservire în perioada de garanție și postgaranție. Iar dacă se întâmplă un lucru neprevăzut, în special în cazul sectorului corporativ, noi ne străduim să mergem la client și să efectuăm lucrările de reparații acolo. În așa fel, creștem termenul de exploatare a mobilei.

Mobilă cu suflet de la compania Rotang SK

 Am vorbit deja despre avantaje, dar haideți să concluzionăm: care dintre proprietățile mobilei din rattan reprezintă un plus de necontestat?

Primul plus este, desigur, lipsa de pretențiozitate față de condițiile meteo. Această mobilă rezistă la caniculă, ploi torențiale, geruri și înghețuri. Rattanul artificial nu se teme de temperaturi negative. Dacă plasticul obișnuit devine, la ger, casant și poate crăpa, rattanul nostru își păstrează proprietățile și durabilitatea chiar și la temperaturi de -60 de grade Celsius. Pentru a demonstra acest lucru, confecționăm din rattan artificial sănii pentru copii, pe care, apropo, continuăm să le facem cadou împreună cu portalul Mamaplus.MD participanților la diferite concursuri.

Al doilea – mobila noastră este vie, pentru că fiecare model este confecționat manual, fiind unic. În fiecare scaun, fotoliu sau masă noi investim nu doar profesionalism și eforturi, ci și o părticică din sufletul meșterului. În plus, mobila noastră are diferite mărimi, înălțimi și culori, noi nu limităm niciodată fantezia și dorințele clienților prin standarde fixe.

Mobilă cu suflet de la compania Rotang SK

 Ținând cont de faptul că mobila de rattan este executată manual, plus garanțiile de calitate, cât timp clienții sunt nevoiți să își aștepte comenzile?

Timpul de executare a comenzii depinde de trei factori. În primul rând este vorba despre mărimea și complexitatea comenzii, precum și gradul de ocupare a secției de producție. Cu toate acestea noi nu am dezamăgit pe nimeni și niciodată în ceea ce privește termenele de realizare și întotdeauna am predat comenzile la timp. Ținem foarte mult la imaginea noastră și ne conducem de următorul principiu: mai bine pierzi un client decât să îți pierzi fața… совесть. Și asta pentru că un client corporativ suportă pierderi directe dacă noi depășim termenele stabilite.

Apropo, acum, între sezoane, toată luna noiembrie noi oferim reduceri de 20 de procente! În plus, clienții au posibilitatea să comande mobilă și să o lase la noi pentru păstrare până au nevoie de ea. În general, atunci când vor să comande mobilă, clienții trebuie să fie raționali, conștienți și să înțeleagă că o comandă mare nu poate fi executată în câteva zile.

Mobilă cu suflet de la compania Rotang SK

 Care sunt stilurile principale ale mobilei din rattan artificial?

Modern și Hi-Tech în primul rând, deși recent am participat la o expoziție și mobila din rattan s-a încadrat perfect în stilul Loft, cu forme semirotunde. În general, dacă lucrul meșterului nu este limitat de legile fizicii, din rattan poți face orice!

 Adică această mobilă se încadrează în orice soluții de design…

Desigur, noi colaborăm cu designerii și executăm diverse proiecte, uneori mobila este concepută în comun, începând cu schițele și terminând cu modelele de probă.

Mobilă cu suflet de la compania Rotang SK

 Unde se potrivește mobila de rattan?

Mobila din rattan este în primul rând mobilă pentru terase, de exterior, în special datorită faptului că este nepretențioasă. Însă în ultimul timp se dezvoltă tot mai mult un trend creat de designerii internaționali – integrarea mobilei din rattan în interioare. Și, în opinia mea, ea se potrivește pentru casele de vacanță, deoarece creează confort, atmosferă intimă și de relaxare. În plus, anul acesta mobila din rattan a atras atenția sectorului de afaceri, care o comandă pentru zonele de recepție. Iar aceasta ajută oamenilor de afaceri, atât de ocupați și preocupați, să se relaxeze și să uite de griji.

Mobilă cu suflet de la compania Rotang SK

 Și în final, oferiți-ne câteva sfaturi cum să alegem mobila din rattan și să o îngrijim corect?

Pentru a alege corect un obiect de mobilier din rattan artificial vă puteți adresa la compania noastră, care acordă consultații profesionale complete tuturor clienților! În primul rând, trebuie să fiți atenți la carcasă, care trebuie să fie solidă, metalică. Pe segmentul mobilei din rattan ușurința nu înseamnă calitate, mobila trebuie să fie durabilă, stabilă și să reziste la rafale puternice de vânt. Al doilea lucru la care trebuie să fiți atenți este calitatea fâșiilor de rattan. Cât privește îngrijirea, unicul lucru de care se teme mobila de rattan sunt produsele care conțin clor. O puteţi curăţa cu orice produse de curăţat, principalul este să le evitaţi pe cele cu clor. Iar pentru a scăpa complet de griji, acoperiţi mobila cu huse sau peliculă pe perioadele în care nu le folosiţi. Atunci problema îngrijirii nu mai este atât de acută.

Mobilă cu suflet de la compania Rotang SK

Mobilă cu suflet de la compania Rotang SK

(+373) 68 430 008, (+373) 69 777 418
info@rotang.md
www.rotang.md
www.facebook.com/rotangsk

Colectivul companiei Rotang SK lucrează permanent asupra creşterii sortimentului de produse şi completează liniile sale cu noi soluţii de design.

Interviu realizat de Irina Captelchina