Cunoscutul pediatru Mihai Stratulat despre greșelile părinților și consecințele lor

Cunoscutul pediatru Mihai Stratulat despre greșelile părinților și consecințele lor

-
//
25.11.2016

Sezonul virusurilor și răcelilor a început deja, iar odată cu el – și bolile celor mici. Uneori părinții consideră că știu mai multă medicină și își pot ajuta mai eficient copilul decât medicul pediatru. Aici încep problemele. În acest interviu vom vorbi despre greșelile care sunt atât de răspândite, încât medicii încep să dea alarma. Despre ce nu trebuie să facem categoric în timpul tratamentului micuților ne-a vorbit medicul pediatru de categorie superioară Mihai Stratulat.

Cunoscutul pediatru Mihai Stratulat despre greșelile părinților și consecințele lor

Cunoscutul pediatru Mihai Stratulat despre greșelile părinților și consecințele lor Domnule Stratulat, voi începe cu o întrebare despre cea mai răspândită greșeală, pe larg mediatizată în presă – administrarea antibioticelor la primele semne de răceală sau viroză. Situația este într-adevăr atât de catastrofală?

Deşi antibioticele nu acţionează asupra virusurilor, mulţi părinţi preferă să trateze răceala cu astfel de preparate. Totodată, mamele şi bunicile sunt atât de sigure de cunoştinţele lor, încât prescriu ele însele preparatul antibacterian. Desigur, infecţioniştii dau alarma: din cauza accesibilităţii antibioticelor şi a „dragostei” excesive a populaţiei faţă de acestea, rezistenţa bacteriilor la medicamente a atins un nivel atât de înalt, încât în curând nu vom avea cu ce trata bolile serioase, care pun în pericol viaţa noastră.

De regulă, unica metodă corectă este adresarea la medic, care va stabili dacă infecţia virală este însoţită de una bacteriană şi va prescrie antibioticul potrivit pentru fiecare caz.

Cunoscutul pediatru Mihai Stratulat despre greșelile părinților și consecințele lor Deseori părinții se străduiesc să scadă cu orice preț febra copiilor – cât de corect este acest lucru?

În cazul infecţiilor respiratorii virale acute, chiar şi terapia antivirală este deseori inutilă: 2-3 zile copilul are un pic de febră, guturai, iar apoi totul trece. Nu trebuie să vă grăbiţi. Lăsaţi copilul să treacă boala. Antipireticele trebuie administrate doar când temperatura depăşeşte 38°С. Temperatura este un răspuns adecvat al sistemului imunitar la boală. Deseori mamele se grăbesc să coboare temperatura de 37,5, lucru absolut incorect.

Cunoscutul pediatru Mihai Stratulat despre greșelile părinților și consecințele lor

Cunoscutul pediatru Mihai Stratulat despre greșelile părinților și consecințele lor Desele reclame la televizor, părerea farmaciștilor care eliberează medicamente fără prescripție au devenit o alternativă pentru vizitele la medic. Putem oare avea încredere în reclamă?

În urma cercetărilor clinice ale unor preparate cu proprietăţi antivirale şi imunomodulatoare a fost demonstrat că acestea scad temperatura pentru 6 ore mai rapid ca în condiţii naturale. Întrebarea este însă dacă acest lucru este necesar?

Orice medicament este o substanţă chimică, care acţionează asupra întregului organism al copilului. Nu fiecare dintre părinţi ştie că studiile clinice ale multor medicamente cu reclame la televizor sunt destul de neconcludente. Ca urmare, medicii nu au suficiente temeiuri pentru a le prescrie copiilor.  

Nu administraţi anumite preparate doar pentru că au multă reclamă! Doar sfatul unui specialist adevărat cu studii medicale poate grăbi procesul de vindecare.

Cunoscutul pediatru Mihai Stratulat despre greșelile părinților și consecințele lor Ce greșeli mai comit părinții în tratamentul bolilor respiratorii acute și infecţiilor respiratorii virale acute?

De foarte multe ori mămicile înfofolesc copiii, lucru inadmisibil. Toţi trebuie să ştie că la micuţi reglarea temperaturii este încă deficitară, iar îmbrăcămintea prea groasă îngreunează schimbul de temperatură, lucru necesar pentru scăderea febrei. Pentru ca organismul copilului bolnav să cedeze temperatură este nevoie de haine uşoare şi largi, dacă nu prezintă frisoane.

Cunoscutul pediatru Mihai Stratulat despre greșelile părinților și consecințele lor Voi întreba și despre alimentație – cum se reflectă aceasta asupra organismului copilului și formării imunității lui?

Aş vrea să încep cu diversificarea. Una dintre cele mai răspândite greşeli ale părinţilor este diversificarea inoportună. Părinţii, în special mămicile, ascultă sfaturile bunicilor şi rudelor, care recomandă începerea diversificării de la vârsta de 3 luni. Este o greşeală foarte mare. Fiecare copilaş este individual şi trebuie să ascultaţi „semnalele lui”, şi nu părerile generale.

O altă greşeală este introducerea neuniformă a produselor noi în alimentaţia copilaşilor, creşterea prea bruscă a cantităţii acestora şi meniurile prea diversificate. Ca rezultat, sistemul digestiv al copilului nu reuşeşte să facă faţă creşterii atât de rapide a cantităţii de alimente.

Cunoscutul pediatru Mihai Stratulat despre greșelile părinților și consecințele lor

Cunoscutul pediatru Mihai Stratulat despre greșelile părinților și consecințele lor Înțeleg că greșelile părinților este o temă foarte vastă. Enumerați principalele dintre ele, mai des întâlnite în practica dumneavoastră.

1. Prea multe medicamente. Imediat ce observă că micuţul nu se simte prea bine: de la dureri de cap şi tulburări digestive până la febră sau chiar răni uşoare, părinţii îi administrează tot ce găsesc prin trusa medicală, considerând că fac corect. Nu este aşa! Pentru început, supravegheaţi copilul, iar apoi adresaţi-vă medicului!

2. Compresele, încălzirile, metode naturiste pentru tratamentul tusei sunt inacceptabile. Ele pot provoca procese ireversibile în bronhii şi plămâni. La apariţia tusei, copiii nu trebuie trataţi acasă.

3. În timpul guturaiului, nu trebuie să administraţi imediat picături vasoconstrictoare. Ele sunt interzise în caz de infecţii virale, pentru că mucoasele eliminate din nas reprezintă leucocite, care luptă activ cu virusurile. Trebuie pur şi simplu să scăpaţi de ele pe măsura acumulării. Astfel de picături usucă mucoasele. Şi reţineţi, eliminările din nas nu sunt întotdeauna un semn al răcelii, uneori ele sunt o reacţie alergică a organismului.

4. Profilaxia viermilor intestinali este inadmisibilă, în pofida părerii răspândite printre mămici şi unii specialişti, care prescriu tratament fără analize, doar pe baza simptomelor caracteristice. Reţineţi, medicamentele trebuie administrate doar atunci când analizeze arată clar prezenţa viermilor intestinali. Întrebaţi de ce? Pentru că preparatele împotriva paraziţilor sunt foarte toxice pentru copii şi prezintă un risc înalt de efecte adverse.

5. Pregătirea incorectă pentru vaccinare. Copilul nu trebuie pregătit pentru vaccinare cu ajutorul medicamentelor. Părerea că majoritatea dintre ele reduc posibilele manifestări după vaccinare este greşită. Vaccinele nu trebuie făcute în cazul în care există riscuri înalte de a contacta un virus sau o infecţie.

6. În caz de răceală sau infecţie respiratorie virală acută nu trebuie să forţaţi copilul să mănânce. Reţineţi, în timpul bolii, organismul consumă doar atâta mâncare cât poate prelucra şi, credeţi-mă, în acest caz el este mai deştept decât acei părinţi care hrănesc copilul cu forţa.  

7. Moda pentru homeopatie este o altă tendinţă a părinţilor care permite mamelor şi taţilor să creadă că ei îşi tratează activ şi corect copiii. Şi metodele populare pot face rău, de exemplu, multe ierburi au proprietăţi expectorante, însă dacă recitiţi punctul 2, veţi înţelege de ce trebuie să alegeţi cu grijă produsele alternative.

8. Administrarea incorectă a vitaminelor. Până la vârsta de 1 an, preparatele cu vitamine nu sunt recomandate copiilor, dar mulţi părinţi nu ţin cont de acest fapt. Excepţie face vitamina D, la recomandarea medicului. Este important să reţineţi: deficitul de vitamine nu este legat de faptul că în organism ajung puţine substanţe folositoare. Nu rare sunt cazurile când hipovitaminoza este legată de boli ale tractului gastrointestinal. În acest caz trebuie să stabiliţi şi să trataţi cauza, pentru ca vitaminele să fie asimilate normal.

Interviu realizat de Cristina Scripnic