Vara, în timpul plimbărilor, copilul trebuie neapărat să aibă capul acoperit. Accesoriile de cap au rolul de a proteja copilul de hipertermie sau insolație. Cum alegem un accesoriu de cap pentru copiii în perioada verii? Despre aceasta discutăm mai jos.
Alegerea ține de gust
Accesoriile de cap se aleg în funcție de gusturi. Sunt preferabile panamele, bandanele, chipiurile, șepcile, broboadele, chipiurile din denim, pălăriile, inclusiv de paie. Rețineți că în vreme de caniculă sunt recomandabile pălăriile cu boruri mari. Pentru că acestea protejează nu doar capul, dar și tenul și pielea gâtului. E important de ales chipiuri cu cozoroace tari.
Ați observat, probabil, pe rafturile magazinului chipiuri prevăzute cu o bucată de pânză la spate, care nu este un simplu decor, dar un element protector al pielii gâtului, acolo unde nu este protejată de haină. Acest tip de chipiu e bine-venit pentru copiii care pot să șadă. Iar în cazul celor mai micuți puteți folosi o batistă sau o panamă.
Băiețel sau fetiță?
Bineînțeles că accesoriile pentru cap se aleg în funcție de sexul copilului. Băieții nu vor purta accesorii pentru fete. Aceasta nu se referă și la bandană, care este unisex.
Materiale și culori
La alegerea unui accesoriu de cap pentru micuț, fiți atenți ca acesta să fie confecționat din materiale naturale – bumbac, in sau lână subțire. Acestea sunt considerate materiale care respiră. Astfel încât pielea capului să se aerisească. De asemenea, materialele naturale nu provoacă alergii.
Contează și culoarea. Mai bine să optați pentru culori deschise, pentru a-l proteja pe micuț de razele ultraviolete. Chipiurile de culoare neagră atrag și mențin căldura, ceea ce poate provoca șocuri termice sau insolație.
Pentru fetițe puteți alege accesorii de culoare roz sau violetă, iar pentru băieți – verde, albastră și militărescul kaki.
Sistemul de încheiere
Atunci când alegeți un accesoriu pentru cap, fiți atenți la sistemul de încheiere. Acesta nu poate fi prea delicat sau rigid. Încheietorile trebuie să fie destul de late. De asemenea, fiți atente ca acestea să nu fie deranjante. Alegeți un accesoriu pe care micuțul nu-l va putea scoate singur. Iar pentru copiii mai măricei din contra trebuie să alegeți astfel de accesorii cu încheietori și legători mai simple, ca să le poată încheia sau dezlega singur. Ceea ce este important pentru dezvoltarea sa.
În afară de aceAsta, când alegeți accesoriile de cap pentru vară, optați pentru chipiuri, paname sau șepci care se țin bine pe cap. Altfel copilul doar le va scoate de pe cap sau le va scăpa pe jos.