Verdețurile sunt mai accesibile odată cu venirea primăverii, iar ceapa verde poate fi adăugată în salatele tale preferate și în… rutina ta de îngrijire facială. Ar trebui să știi că ceapa verde este bogată în vitamina C și B9, având un conținut mare de calciu și potasiu. Chiar dacă este întrebuințată mai mult în bucătărie, ceapa verde poate fi și un aliat bun în cosmetologia naturistă. Această plantă are beneficii uimitoare pentru piele și, în plus, te poate scăpa de acnee.
Poți prepara acasă un tratament natural, cu ceapă verde, special pentru tenul tău. Tot ce trebuie să faci este să obții sucul din ceapă.
Cum obții sucul de ceapă
Sucul de ceapă verde se obține foarte ușor prin utilizarea unui aparat de făcut sucuri. Dacă nu ai unul, va trebui să depui puțin efort. Pasează ceapa verde într-un mojar, foarte bine. Într-un castron mic așază o bucată de tifon împăturită. Pune pasta rezultată în accest tifon și strânge-l bine în partea superioară, apoi stoarce conținutul. Tifonul va păstra pulpa cepei în interior, iar sucul acesteia va putea ieși afară.
Ingrediente pentru masca anti-acnee cu ceapă verde:
- 3 lingurițe suc de ceapă verde
- 1 linguriță suc de lămâie
- 1 gălbenuș de ou
- 1 linguriță miere
Cum se prepară masca anti-acnee cu ceapă verde
Amestecă bine toate ingredientele până obții o compoziție omogenă. Aplică masca pe față, evitând zona ochilor. Las-o să acționeze timp de 15 minute apoi clătește-te foarte bine cu apă caldă.
Această mască ajută la purificarea tenului, dar și la înlăturarea excesul de sebum. În plus, distruge bacteriile și previne formarea coșurilor.