mamaplus

De ce este bine să consumi leurdă și care sunt avantajele ei pentru sănătate

-
//
29.03.2022

Pe rafturile magazinelor și în piețele din țară a apărut leurda, o plantă cu numeroase beneficii pentru sănătate, mai ales pentru activitatea inimii şi a sistemului digestiv. În trecut, planta era consumată pentru întărirea organismului şi pentru curăţarea corpului de toxine. Leurda are acţiune depurativă, hipotensoare, antiseptică şi hipoglicemiantă, fiind indicată în tratamentul naturist al bolilor cardiovasculare, în diaree şi contra viermilor intestinali.

Este important să menționăm faptul că leurda nu este recomandată mamelor care alăptează, pentru că afectează laptele. De asemenea, planta este contraindicată celor cu iritaţii gastrice. Consumată în exces, poate cauza crampe.

Remediile cu leurdă sunt de ajutor şi celor cu hipertensiune, artrită, reumatism şi balonare. Cercetările au arătat că substanţele din leurdă sunt de folos şi pentru prevenirea cancerului şi a aterosclerozei.

Cum se consumă leurda

Leurda este o plantă care creşte în special în pădurile de foioase, fiind cunoscută mai ales ca usturoi sălbatic. De la leurdă se consumă frunzele, imediat după ce acestea răsar, şi până la perioada înfloririi, moment după care devin toxice, dar şi bulbul (rădăcina), care se recoltează abia către toamnă.

Ea se deosebeşte uşor de alte plante prin forma de lance a frunzelor şi prin mirosul specific foarte asemănător cu al usturoiului, dar cu gustul uşor iute. Acestea vor deveni mai puternice după ce vom freca între degete frunzele verzi. Leurda se foloseşte în bucătărie, la prepararea salatelor, este un bun condiment pentru diverse paste, ciorbe, cartofi, peşte, fructe de mare, sosuri.

  • Bulbii de leurdă intră în componența tincturilor, siropurilor, decocturilor şi cataplasmelor. Contra viermilor intestinali, pot fi consumați în lapte, zdrobiți, acest remediu fiind indicat şi pentru echilibrarea florei intestinale. În insomnie, bulbii se pot consuma ca atare.
     
  • Ceaiul obținut din 10 g de frunze tocate, lăsat la infuzat o jumătate de oră în 250 ml de apă fiartă, este recomandat pentru scăderea tensiunii, a colesterolului „rău” şi pentru curățarea sângelui de toxine. Frunzele proaspete sunt indicate în diaree.
     
  • Esența de leurdă este de ajutor în reumatism (se masează zona dureroasă). Aceasta se prepară din 30 g de bulb zdrobit, care se lasă la macerat în 250 ml de oţet, 10 zile. Capsulele din plantă sunt indicate pentru uşurarea digestiei, pentru scăderea tensiunii şi pentru stimularea circulației sângelui.