Sarcina anembrionară sau fără embrion este o complicație ce presupune un ovul fertilizat, atașat de peretele uterin, care nu se dezvoltă ulterior în embrion, așa cum ar trebui să se întâmple în mod normal. Nediagnosticată la timp, sarcina fără embrion cauzează avortul spontan. De cele mai multe ori, o sarcină anembrionară apare ca rezultat al unor probleme cromozomiale și este un fenomen absolut normal cu care se poate confrunta orice femeie la un moment dat. O mămică a decis să-și împărtășească propria experiență cu sarcina fără embrion, ca să le încurajeze pe alte femei care au primit acest diagnostic.
”În aprilie 2020 am aflat că sunt însărcinată pentru prima dată, locuiam în Germania și vestea că urma să avem un bebe ne-a dat cu totul peste cap. Nu știam cum va fi, ce va urma să se schimbe în viața noastră și nici cum vom face față.
După ce ne-am obișnuit cu ideea că vom avea un pui de om care va depinde 100% de noi, ne-am decis să luam fiecare etapă așa cum vine. După câteva teste făcute acasă într-o dimineață de duminică, cu rezultate pozitive, am decis că mâine dis-de-dimineață să mă prezint la medicul de familie pentru analizele de sânge care să ateste faptul că sarcina este în evoluție.
Bebe tot nu se arăta pe monitor...
A urmat consultul ginecologic, doamna doctor ne-a confirmat că există o sarcină în evoluție însă prea mică să o putem vedea la cele +- 4 săptămâni. A urmat un al doilea control ginecologic la 6 săptămâni, la care doamna doctor ne-a spus că există o evoluție a sarcinii însă bebe e prea mic să îl poată vedea și că ar fi bine să vin peste încă 2 săptămâni. La o altă consultație în cabinetul ginecologic, aceeași sarcină, de data aceasta mai mare, bebe tot nu se arăta pe monitor. Atunci am înțeles că ceva nu e în regulă.
A urmat o întrerupere de sarcină
Doamna doctor mi-a explicat că se întâmplă foarte des ca prima sarcină să fie una fără embrion și că multe femei trec prin asta, eu însă nu mai auzisem nicăieri de așa ceva. Am simțit un nod în gât, am ascultat toate recomandările pe care mi le-a dat de urmat și am așteptat momentul în care să ies din cabinet și să bufnesc în plâns. Știam că urmează să-mi resetez toate gândurile și planurile. Numai ce mă acomodasem cu ideea că viața mea se va schimba. A urmat o întrerupere de sarcină, pentru că nu se întâmplase în mod natural un avort spontan, așa cum doctorii se așteptau. A fost o intervenție cu anestezie totală, nu am simțit nimic, doar un gol în stomac și în suflet.
La un an distanță, o nouă sarcină
Un an mai târziu, tot în luna aprilie, am aflat că sunt însărcinată din nou. De această dată am fost mult mai rezervați, mai sfioși, dar mai pregătiți moral și sufletește. Motivul acestei postări este acela de a sprijini moral femeile care au trecut prin asta, să știe că nu sunt cazuri singulare și că există viață/sarcină normală după sarcina fără embrion. Aveți grijă de voi.”, se arată în mesajul femeii pe blogul Despre Copii.