mamaplus

Ce alte boli, în afară de COVID-19, duc la pierderea gustului și a mirosului?

-
//
19.10.2021

Pierderea gustului și/sau a mirosului ne duce imediat cu gândul la COVID-19. Însă, există și alte boli care pot provoca acest simptom.  Pierderea celor două simțuri aduce neplăceri, dar poate anunța și alte afecțiuni. Dr. Raluca Enache, medic specialist ORL, a vorbit despre condițiile și consecințele acestor două simțuri fundamentale. Uneori, pierderea acestor simțuri pot anunța boli grave.

„Stimularea olfactivă, mirosul, depinde de ajungerea particulelor odorante la nivelul mucoasei olfactive, pentru acest proces fiind necesar un anumit tip de flux aerian nazal. Dacă vorbim despre tulburările de miros, acestea pot porni de la o scădere a capacității de a simți mirosurile (hiposmie), de la o schimbarea modului în care percepem aromele (parosmia, fantosmia), și pot merge până la dispariția acestuia (anosmia).”, spune medicul.

Iată un aspect la care nu ne gândim foarte des, dar este foarte important. „Mirosul este un marker semiologic precoce al unor boli sistemice sau neuropsihice, iar tulburările acestuia pot semnala probleme grave de sănătate”.

Factorii nocivi

Aceștia sunt multipli. „Cea mai frecventă cauză este reprezentată de inflamația mucoasei nazale care poate surveni într-un puseu de infecție bacteriană sau virală a tractului respirator superior, a unei rinite acutealergice sau non-alergice, sau o rinosinuzită. Există descrisă etiologia virală, știut fiind că există anumite virusuri care pot avea tropism pentru neuroepiteliul olfactiv”, afirmă Dr. Raluca Enache.

Care este traseul pierderii mirosului?

„Perturbarea sau întreruperea transmiterii stimulului olfactiv către epiteliul olfactiv poate fi determinată și de prezența unor formațiuni tumorale la nivelul foselor nazale (tumori benigne – polipoza nazală, papilomul inversat etc.; tumori maligne). Pacienții care au fost diagnosticați cu cancer laringian și la care s-a efectuat laringectomie totală și sunt purtători de canulăalergice sau non-alergice, sau o rinosinuzită. Există descrisă etiologia virală, știut fiind că există anumite virusuri care pot avea tropism pentru neuroepiteliul olfactiv”, susține Dr. Raluca Enache, medic specialist ORL.

Cauze posibile ale pierderii gustului

Sistemul gustativ, din punct de vedere structural, este oarecum similar cu sistemul olfactiv. Mugurii gustativi sunt distribuiți variabil la nivelul limbii, palatului moale, faringelui și chiar la nivelul laringelui. Există patru gusturi fundamentale: dulce, acru, sărat și amar. Fiecare din ele este perceput în diferite segmente ale limbii. Studii efectuate de-a lungul timpului arată că receptorii gustativi pot fi stimulați preferențial de unul dintre cele patru gusturi fundamentale.

„Patologia gustativă este în strânsă legătură cu patologia olfactivă, între cele două existând o legătură direct proporţională. Tulburările gustative se pot manifesta prin schimbarea proprietăţilor alimentelor, pornind de la gust, testură şi pot merge până la modificări în percepţia temperaturii. Pierderea simţului gustativ poate fi dată de unele anomalii în cantitatea şi calitatea salivei, precum şi o modificare a papilelor şi mugurilor gustativi. Când ne referim la o tulburare a simțului gustativ putem vorbi despre diminuarea gustului (hipoguezie), absența gustului (aguezia) sau disturbarea senzației gustative (disguezie sau fantoguezie)”, spune dr. Raluca Enache.

Când dispare gustul și de ce?

Cauzele care pot sta la baza apariției unei patologii gustative sunt multiple. Infecțiile căilor aeriene superioare, care se soldează cel mai frecvent cu tulburări olfactive, pot fi însoțite de modificări ale gustului. Diferite afecțiuni ale cavității bucale (inflamații, leziuni, infecșii bacteriene sau fungice), igiena orală deficitară, protezele sau aparatele dentare pot fi răspunzătoare de apariția unor tulburări gustative.

O altă cauză a pierderii gustului poate fi reprezentată de lezarea nervilor cranieni care poate fi postvirală (paralizia de nerv facial) sau iatrogenă (postchirurgical sau în urma anumitor manevre exploratorii).

Boala de reflux gastroesofagian, tulburările endocrine (ex. diabetul zaharat) pot duce la o scădere a simțului gustativ. Sarcina sau menstruația pot influența la rândul lor percepția gustativă.

De asemenea, sunt descrise în literatura de specialitate tulburări ale simțului gustativ asociate unor tumori sau leziuni ale sistemului nervos central.

Pierderea gustului poate avea cauze multiple

Anumite medicamente, cum ar fi diureticele, medicația antihipertensivă, citostaticele, antibioticele, pot determina apariția unor tulburări ale gustului. În cazul pacienților care efectuează un tratament radioterapic modificările senzației gustative apare precoce, încă de la începutul tratamentului.

Deşi simțul gustativ scade o dată cu înaintarea în vârstă, această modificare nu este atât de pregnantă ca în cazul tulburărilor olfactive. La pacienții vârstnici se observă o scădere a simțului gustativ care poate duce în timp la anxietate, depresie, malnutriție sau scădere ponderală.

În concluzie, cauzele care pot determina pierderea mirosului și gustului sunt multiple, astfel încât este esențială diagnosticarea lor precoce și corectă. Evaluarea pacientului cu tulburări de gust și miros trebuie să includă o anamneza minuțioasă, examenul clinic OLR complet, testarea gustului și mirosului, examen neurologic, imagistică.

„Tratamentul tulburărilor olfactive și gustative începe, în primul rând, prin tratarea patologiei identificate în urma testărilor clinice și paraclinice efectuate”, concluzionează dr. Raluca Enache.