Chiar dacă este vizibilă sau mai puțin vizibilă, celulita este o problemă cu care se confruntă 90% dintre femei de-a lungul vieții. Conform unor studii de specialitate, celulita o moștenim de la mamele noastre, iar modul în care sunt construite celulele adipoase ale femeilor, le predispune la apariția acesteia. Vestea proastă este că nu există un remediu care să facă celulita să dispară în totalitate, însă vestea bună este că sunt o mulțime de metode pentru a atenua aspectul de coajă de portocală.
Știi deja, sportul e esențial pentru a ameliora problema celulitei, pentru că tonifiază mușchii, îmbunătățește circulația și ajută la reducerea stratului adipos. De-a lungul a 10 ani, o femeie pierde, în medie, două kilograme de mușchi pe care le înlocuiește cu șase kilograme de grăsime. Prin urmare, este nevoie ca prin exerciții fizice să ne întărim musculatura și să reducem depozitele de grăsime de sub piele.
Exercițiile cardio sunt foarte eficiente pentru a elimina celulita de pe picioare. Fă cel puțin 12 minute de cardio, de trei ori pe săptămână. Fie că vorbim de mers pe bicicletă, pe bandă sau pe stepper, fă o încălzire timp de două minute, apoi exersează intens timp de opt minute, pentru ca la final să te relaxezi scăzând intensitatea pentru alte două minute.
Apoi, pentru creșterea masei musculare, fă exerciții de fitness cu greutăți: fandări, genuflexiuni, etc. La final, nu uita de stretching. Stai întinsă pe spate, cu picioarele întinse. Îndoaie piciorul drept și trage genunchiul către piept. Menține poziția pentru 20 de secunde, apoi fă același lucru cu piciorul stâng. Repetă de două – trei ori.
Exfolierea este un alt truc important în combaterea aspectului de coajă de portocală. Cremele și gelurile anticelulitice pătrund mai bine în piele și își fac mai bine treaba, dacă elimini mai întâi celulele moarte, folosind un exfoliant blând pentru corp. Poți alege, de exemplu, un gel de duș cu particule abrazive, pentru a face exfolierea mai simplă.
Untul de shea, untul de cacao sau cel de mango sunt produse naturale care ajută și ele la diminuarea celulitei de pe picioare și fese. Așadar, dacă preferi metodele naturale, aplică un astfel de unt de două – trei ori pe zi pentru îmbunătățirea aspectului pielii.
De asemenea, pentru a scăpa de celulita de pe picioare, îți recomandăm împachetări cu argilă sau cu zaț de cafea, de două – trei ori pe săptămână. Se aplică zațul de cafea sau pasta de argilă pe toată suprafața piciorului unde celulita este vizibilă, se înfășoară zonele respective în folie de plastic și se așteaptă 20 de minute.
La final, este important să știi că dietele drastice nu ajută la reducerea celulitei, chiar din contra. Pierderea rapidă în greutate duce și la o scădere a masei musculare și implicit la accentuarea celulitei.