Organizația Mondială a Sănătății solicită un moratoriu pentru cea de a treia doză de vaccin împotriva COVID-19 până cel puțin la sfârșitul lunii septembrie. Directorul OMS Tedros Adhanom Ghebreyesus a îndemnat țările să amâne vaccinarea cu a treia doză pentru ca de aceste doze să poată beneficia ţări care şi-au imunizat doar o parte infimă a populaţiei.
Măsura se vrea a fi un sprijin pentru țările mai puțin dezvoltate, astfel încât să existe un minimum de 10% persoane vaccinate şi în aceste zone. „Înțeleg grija şi nevoia guvernelor de a-şi proteja cetățenii de varianta Delta. Dar nu putem accepta că sunt anumite țări care au folosit deja mult prea mult din rezerva globală de vaccinuri”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus.
„OMS solicită un moratoriu pentru rapeluri până cel puțin la sfârșitul lunii septembrie. Pentru ca acest lucru să se întâmple, avem nevoie de cooperarea tuturor, în special de o mână de țări și companii care controlează aprovizionarea globală cu vaccinuri”, a mai declarat acesta.
Solicitarea șefului OMS vine în contextul în care mai multe țări au început deja imunizarea cu a treia doză de vaccin, în contextul creșterii infectărilor cu varianta Delta.
Israelul a început deja vaccinarea cu a treia doză de vaccin anti-Covid Pfizer pentru persoanele peste 60 de ani. Săptămâna trecută, preşedintele israelian Isaac Herzog s-a vaccinat cu a treia doză.
Ungaria a anunțat luni că au început programările pentru a treia doză de vaccin, fiind prima țară din Uniunea Europeană. Cei eligibili vor putea să facă a treia doză la o distanță de peste 5 luni după a doua.
De asemenea și Statele Unite iau în calcul să administreze a treia doză persoanelor care urmează tratamente ori au patologii ce afectează sistemul imunitar
Compania farmaceutică americană Pfizer a anunțat la finalul lunii iulie că o a treia doză de vaccin anti-COVID-19 poate „impulsiona puternic” protecția împotriva variantei Delta a coronavirusului SARS-CoV-2, comparativ cu schema de vaccinare cu două doze, potrivit datelor preliminare ale unui studiu.
Conform noilor date, o a treia doză de vaccin produce de 5 ori mai mulți anticorpi împotriva variantei Delta la persoanele cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani şi de peste 11 ori mai mulți anticorpi la persoanele din grupa de vârstă 65-85 de ani, comparativ cu nivelul anticorpilor creați după a doua doză.
Pfizer estimează că această a treia doză de consolidare ar putea multiplica cu 100 neutralizarea variantei Delta, față de schema alcătuită din două doze.