Frumoasa jurnalistă și mama a trei copii, Anna Smolnițchi, arată impecabil după ce l-a adus pe lume pe băiețelul său. Luca a venit pe lume chiar de ziua ei, în data de 4 iunie. Anna este încântată de felul în care a avut loc nașterea, chiar dacă la început au existat riscuri mari pentru sănătatea ei. Tânăra mămică a dat dovadă de mult curaj și o dragoste enormă pentru copiii săi. La două săptămâni de la acel eveniment important, Anna a publicat un colaj în care ne arată cum a fost în 2019 și cum este în prezent, în același loc din casa lor, dar într-o formulă nouă.
Pentru că este mereu o bloggeriță foarte inspirată, Anna Smolnițchi a lansat și un mesaj special.
”Nu le urați viitorilor sau proaspeților părinți răbdare. Doriți-le simțul umorului. Dacă nu îl au, atunci când apar copiii, să îl găsească. Cand ai umor, nu ai nevoie de răbdare.
Cu primul copil, eu râdeam la toate boacănele. Totul îmi părea amuzant. Cu doi copii, râdeam mai puțin, ghidușiile lor îmi păreau interesante, dar mai des - foarte putin, spre deloc haioase.
Însărcinată cu al treilea, am constatat cu tristețe că nu îmi e a râde deloc atunci când fetele fac munți din haine, căsuțe din tot ce găsesc prin casă, când fac spumă din tot șamponul pe care îl avem in baie, când îmi iau fardurile si se machiază, când pornesc vânătoarea de gustoșenii și împrăștie tot ce le stă în cale, când răstoarnă cerealele, când își taie părul, când ascund chei sau alte lucruri importante în locuri nici de ele știute, când își dau ghionturi... Și mi-e dor...mi-e dor de mama cu un bun simț al umorului, care râdea cu poftă la fiecare poznă. Cu umor copiii cresc mai ușor.”, spune Anna.
Voi ce părere aveți despre asta? Așteptăm comentariile voastre pe pagina noastră de Facebook!