Nu te grăbi să-ți tunzi podoaba capilară atunci când observi că părul îți cade din abudență. S-ar putea să fie din cauza mai multor factori, cum ar fi cel sezonier, anumite tratamente medicamentoase, sarcina și nașterea sau dezechilibru hormonal. Pentru că cel mai bine este să previi decât să tratezi, încearcă niște soluții naturiste testate în timp, care îți vor hrăni părul cu nutrienții necesar, îi vor reda aspectul lucios și vor stopa căderea părului. În cazul în care efectul sontat întârzie să apară și peste 30 de zile, ar fi cazul să mergi la un dermatology sau triholog, pentru a investiga mai amănunțit cazul.
Uleiul de jojoba
Mătreața apare, de obicei, din pricina scalpului uscat, iar dacă problema persistă poate să apară și căderea părului. Tocmai de aceea, un remediu eficient pentru a stopa căderea părului este uleiul de jojoba, întrucât aceștia vor hidrata foliculii de păr ai scalpului, întărindu-i. Cea mai simplă modalitate de a folosi acest ingredient este să încălziți câteva picături de ulei de jojoba în mâini, iar apoi să masați scalpul. Lăsați-l să acționeze 10-15 minute, după care șamponați și clătiți în profunzime.
Aloe vera
Dacă te întrebi cum să stopezi căderea părului încearcă aloe vera. Aceasta calmează și hidratează scalpul deteriorat, creând în mediu propice pentru celulelor părului. Mai mult de atât, acest ingredient ajută și la îndepărtarea sebumului, care de multe ori blochează foliculii și împiedică creșterea părului. Pentru a utiliza în mod eficient acest remediu naturist trebuie doar să masați scalpul cu gelul de aloe vera sau să includeți în ritualul de îngrijire un șampon pe bază de aloe vera.
Sucul de ceapă
Potrivit unui studiu publicat în Journal of Dermatology, sucul de ceapă reprezintă un remediu ce ajută la creșterea părului. Trebuie să aplici suc de ceapă pe scalp de două ori pe zi, timp de șase săptămâni, iar ulterior vei observa o îmbunătățire a aspectului părului. De asemenea, sucul de ceapă conține sulf, care ajută la îmbunătățirea circulației sângelui, care promovează creșterea colagenului și, în plus, conține proprietăți antibacteriene, ceea ce înseamnă că previne infecțiile scalpului. După ce ai aplicat sucul de ceapă, lasă-l să acționeze 10-15 minute, iar apoi șamponează și clătește ca de obicei.
Ulei esențial de rozmarin
Uleiul esențial de rozmarin are proprietăți antiseptice puternice, motiv pentru care ajută la hidratarea scalpului, dar și la combaterea mătrețiii și la ameliorarea infecțiilor, care sporesc, de obicei, căderea părului. Aplicat direct pe scalp, uleiul esențial de rozmarin ajută la stimularea creșerii părului. Așadar, masează-ți scalpul cu câteva picături de ulei de rozmarin, așteaptă să acționeze 10-15 minute, după care șamponează și clătește din abundență.