După mesele copioase de sărbători, se cere o detoxifiere a organismului, iar dacă te confrunți și cu constipația, s-ar putea ca recomandarea noastră să fie exact ceea ce îți trebuie. Este vorba despre un suc care îți va prinde bine și te va face să te simți perfect. Ingredientele folosite la prepararea acestui suc conțin multe fibre și enzime care adaugă mai mult volum scaunului și facilitează evacuarea. Totodată, ele ajută la menținerea unui tranzit intestinal regulat.
Ingredientele necesare pentru suc:
- 1 sfeclă potrivită
- 2 mere
- ½ ananas proaspăt
- 2-3 cm. de ghimbir proaspăt
Mod de preparare și administrare suc împotriva constipație:
- Sucul se prepară cu ajutorul unui storcător electric. Dați toate ingredientele prin storcător în același pahar. Consumați sucul obținut cu înghițituri mici.
- Sucurile se administrează cât mai repede după preparare.
- Se poate face o cură de 3 zile pe săptămână cu acest suc. Nu depășiți doza indicată.
- Persoanele care vor să folosească sucurile naturale pentru ameliorarea constipației nu trebuie să exagereze.
Medicii nutriționiști recomandă doar ½ – 1 pahar de suc pe zi, consumat dimineața. Nu mai puțin important este consumul adecvat de apă. Pentru prevenirea constipației și deshidratării trebuie să consumați minim 8 pahare de apă pe zi. Apa cu lămâie este de asemenea indicată pentru stimularea digestivă.
Beneficiile principale ale acestui suc
Persoanele care consumă multe alimente bogate în fibre au șanse mai mici să sufere de constipație, hemoroizi, colon iritabil sau diverticulită. Un aport adecvat de fibre ne poate proteja și împotriva unor boli mai grave, precum cancerul de colon. Fibrele ajută la menținerea un pH bun la nivel intestinal, împiedicând astfel producerea de substanțe cu potențial cancerigen.
Potrivit unui studiu apărut în anul 2019, 7 g de fibre pe zi pot reduce cu 8% riscul de cancer colorectal. Pe lângă fibre, sfecla roșie conține și alți compuși binefăcători, precum nitrați. Corpul transformă nitrații în oxid de azot, un compus care contribuie la prevenirea bolilor cardiovasculare și a afecțiunilor cauzate de o inflamație cronică.
Atenție, consumul de sfeclă poate colora urina și scaunul în roșu, din cauza conținutului de betacianină, un pigment inofensiv.
Și sucul de mere este o sursă bună de fibre. Datorită acțiunii sale laxative blânde, poate fi dat și copiilor cu constipație. În plus, merele conțin sorbitol. Acest tip de zahăr atrage apa în intestinul gros, fapt care ajută la înmuierea scaunului și la eliminarea acestuia. Atenție însă la doză. În cantități mari, sucul de mere poate provoca deranjamente stomacale. Sucul de mere poate fi înlocuit cu suc de pere, prune, struguri, piersici sau curmale – întrucât și aceste fructe conțin fibre și sorbitol.
Ananasul este un alt ingredient din rețeta de suc prezentată mai sus care poate fi util împotriva constipației. Sucul de ananas este foarte bogat în apă și fibre. Are efect laxativ și regulator al tranzitului intestinal. Ananasul este cu atât mai util împotriva constipației datorită conținutului de enzime, precum bromelaină. Bromelaina ajută la digerarea proteinelor și îmbunătățește funcția intestinală.