mamaplus

Varza murată - ideală pentru sănătate! De ce nu ar trebui să lipsească din frigider

-
//
24.11.2020

Varza murată, cunoscută în Germania şi ca Sauerkraut, a apărut ca o metodă de conservare prin amestecul de varză proaspătă cu sare şi apă şi lăsată să fermenteze. De cele mai multe ori se consumă la micul dejun alături de omletă sau, de ce nu, la un fel principal. Varza murată are numeroase beneficii pentru sănătate, motiv pentru care nu ar trebui să lipsească din frigider.

Valori nutriționale

  • 27 de calorii;
  • 0g grăsimi;
  • 7g carbohidrați;
  • 4g fibre;
  • 1g proteină;
  • 39% din necesarul zilnic recomandat de sodiu;
  • 35% din necesarul zilnic recomandat de vitamina C;
  • 23% din necesarul zilnic recomandat de vitamina K;
  • 12% din necesarul zilnic recomandat de fier;
  • 11% din necesarul zilnic recomandat de mangan.

Beneficii

Excelentă sursă de probiotice. Probioticele sunt ideale pentru sănătatea tractului gastrointestinal, iar varza murată este o sursă excelentă în acest sens. Un mic studiu realizat de Universitatea din Copenhaga arată că pacienții care suferă de sindromul colonului iritat şi care au consumat varză murată au reuşit să reducă simptomele care provocau disconfort.

Conține fibre. Fibrele sunt nutrienți necesari organismului, în special pentru o digestie sănătoasă, dar şi pentru echilibrarea glicemiei şi scăderea nivelului de colesterol. Un studiu publicat în Jurnalul de Microbiologie şi Biotehnologie arată că varza murată ajută la menținerea sațietății, iar astfel nu vei fi tentată să mănânci sau să iei mici gustări.

Susține sănătatea creierului. Creierul şi tractul gastrointestinal sunt două componente conectate ale corpului uman, ceea ce înseamnă că ceea ce se întâmplă în creier are un efect direct asupra stomacului şi intestinelor şi vice versa. Alimentele probiotice ajută la îmbunătățirea memoriei, susține funcția cognitivă şi ameliorează simptomele de stres şi anxietate.

Varză murată nemțească: rețetă de Sauerkraut

Rețeta nemțească este similară rețetei noastre tradiționale. Singura diferență este că în acest caz, varza va fi tăiată fideluță. Se aleg frunzele de pe căpățânile de varză, iar căpățânile se toacă şi se dau pe răzătoare. Varza tocată se pune într-un bol de ceramică şi se zdrobeşte până se lasă multă zeamă. Adaugă sarea, condimentele, usturoiul şi chimenul, se mai adaugă încă un strat de varză şi tot aşa până se umple vasul trei sferturi. Toarnă apă cât să acopere frunzele de varză.