mamaplus

Ce se întâmplă dacă mănânci alimente expirate

-
//
20.10.2020

Când expiră alimentele cu adevărat? Exact în ziua indicată pe ambalaj? Ce se întâmplă dacă le mâncăm după ce au expirat oficial? Cât timp rezistă ouăle, laptele, iartul și brânzeturile? La toate aceste întrebări găsiți răspunsuri în cele ce urmează.

Când expiră alimentele cu adevărat este o întrebare legitimă în contextul limitării risipei alimentare. Conform normativelor UE , valabilitatea alimentelor comercializate se traduce prin două concepte, sub următoarele două formulări:

  • „a se consuma de preferință înainte de”
  • „a se consuma până la”

Când expiră alimentele cu adevărat

Cele din prima categorie sunt produsele care pot fi consumate în siguranță, în anumite condiții, și după depășirea datei menționate pe ambalaj. „De preferință” indică data după care alimentele respective își pierd o parte din din prospețime dar nu sunt periculoase pentru consum: făină, orez, paste, biscuiți, ulei, ciocolată, dar și alimentele cumpărate în stare congelată.

În schimb, formula „a se consumă până la” este mult mai restrictivă și o găsim pe alimentele care expiră foarte rapid: lapte, peşte, brânzeturi proaspete, ouă, carne. În linii mari, acestea trebuie consumate înaintea datei de pe ambalaj, pentru siguranță. Până la momentul când sunt consumate, este obligatoriu ca ele să fie conservate permanent în frigider, conform indicațiilor.

Normele HACCP privind siguranța alimentară recomandă ca temperatura în frigider să nu depășească 5°C.

Atenție la produsele perisabile

De la caz la caz, practica a demonstrat că ele pot fi consumate și după această dată, dacă nu prezintă modificări de aspect, miros, gust, culoare, consistentă. Este o practică acceptată dar nu trebuie să abuzăm de ea. Iar pentru a reduce riscul e mai bine să prevenim: alimentele ușor perisabile trebuie cumpărate în cantități care să permită consumul lor înainte de expirare.

Alimentele ușor perisabile pot fi păstrate mai mult peste termenul de valabilitate cu condiția să fie congelate imediat după ce au fost achiziționate. De regulă există indicații pe ambalaje în acest sens.

Totodată, este bine de știut că în cazul laptelui și ouălelor dată expirării este stabilită prin lege. Pentru toate celelalte alimente, fiecare producător în parte decide în funcție de propriile criterii, respectând o serie de reglementări europene.

Cât timp rezistă ouăle şi laptele

Dincolo de lege, ce reguli putem încălca și până unde, pentru a evita risipa? Nu există indicații oficiale, există doar niște reguli relative, în linii mari, bazate pe experiență de-a lungul timpului.

Ouăle crude – conform legii, au valabilitate de 28 de zile. Data expirării ține cont de perioada cât au fost depozitate, ambalate, transportate. Practic, data expirării imprimată pe ou reprezintă a 28-a zi de când a fost produs. Este preferabil să se consume înainte de data respectivă, mai ales ouăle crude din creme si dressinguri.

Se consideră că pot fi consumate și după expirare, pentru 3-4-5 zile, însă gătite. Pentru ouăle din gospodărie, regula este aceeași, pot fi consumate timp de o lună, conservate la rece și întuneric. Fără coajă, un ou nu poate fi păstrat în frigider mai mult de o zi. În cazul ouălelor fierte tari, experiența arată că le putem ține în frigider maximum o săptămână. Ideal, chiar mai puțin.

Laptele crud – nu ajunge niciodată în comerț ca atare. Este supus întâi unor tratamente termice, rezultând din el laptele proaspăt pasteurizat. Acesta are o valabilitate de 6 zile începând cu ziua de după mulgere, conservat în frigider. Experiența a demonstrat că poate fi consumat încă 2-3 zile după expirare. Evident, dacă nu prezintă modificări de gust, miros, aspect și ambalajul nu este umflat. Laptele crud din gospodărie rezistă în frigider maximum 2 zile însă este obligatoriu ca el să fie consumat doar după fierbere. În acest caz se menține circa 4-5 zile în frigider.

Mai există și alte formule de lapte cu termen de expirare foarte lung: cel UHT sau cel sterilizat. Fac parte din prima categorie de produse, de consumat „preferabil înainte de”; ceea ce presupune că poate fi consumat mai mult timp după respectiva dată. Dar nu mai mult de câteva luni după și dacă nu prezintă modificări evidente.

Ce se întâmplă dacă mănânci iaurt expirat

Iaurtul – are de obicei fixată data expirării la o lună după ambalare și poate fi consumat încă multe zile peste această dată. Câte zile, exact? O analiză făcută de experți pentru o revistă de specialitate din Franța a scos în evidență un fapt oarecum surpinzător: după trei săptămâni cele 48 de iaurturi de mai multe tipuri analizate aveau aproape aceleași proprietăți ca la început. Mai mult, după acest interval nu s-au dezvoltat nici un fel de microorganisme patogene. Având un pH acid și fiind produs din lapte pasteurizat, iaurtul își conservă în mod natural calitățile.

Conform nutritionistei spaniole Katherine Garcìa, studiile care au urmărit modificarea iaurtului indică faptul că acesta își menține proprietățile nutriționale intacte până în a 35-a zi de la expirare. În ce condiții? Să fi fost conservat în frigider, să nu prezinte umflături sau găuri în ambalaj, să nu emane miros neplăcut și să nu aibă mucegai.

Când expiră brânzeturile

Brânzeturile proaspete sunt alimente dintre cele mai perisabile și este indicat să fie consumate înainte să expire, sau, cel mult, maximum 2-3 zile după această dată; în schimb, brânzeturile sărate și uscate, învechite, pot fi consumate luni bune după data când expiră, cu condiția să nu prezinte mucegai în interior.