Se știe deja că un procent semnificativ dintre persoanele infectate cu noul coronavirus rămân fără miros, dar până acum nu se găsiseră dovezi științifice care să indice exact procesul prin care se întâmplă acest lucru. Acum, însă, anosmia cauzată de infectarea cu coronavirus a fost studiată mai în detaliu, așa încât cercetări clinice riguroase ne dau indicii clare despre ceea ce se întâmplă cu simțul mirosului în cazul dezvoltării COVID-19.
Oricum, se știa și până acum cu oamenii rămân fără miros, temporar, și în cazul altor infecții virale, precum răceala comună sau alte infecții ale tractului respirator superior sau ale sinusurilor. Dar răcelile comune sunt cauzate tot de coronavirusuri, așa cum este și SARS, dar și SARS-CoV-2, virusul cu care ne confruntăm în masă acum.
În multe dintre cazuri oamenii care rămân fără miros își recapătă acest simț imediat după ce restul simptomelor trec, așa încât se crede că este vorba doar de un nas înfundat, adică de blocarea tractului respirator la nivelul nasului, ceea ce face ca receptorii din nas să nu mai intre în contact cu moleculele care produc arome.
Însă, în cazul noului coronavirus, cei care rămân fără miros urmează un alt model. Mulți dintre cei diagnosticați cu COVID-19 raportează faptul că pierderea mirosului este bruscă, chiar dacă nu au nasul înfundat, deci nu se pot lua în calcul aceleași cauze care funcționează în celelalte cazuri. De asemenea, cei care rămân fără miros își recapătă uneori simțul olfactiv la fel de brusc precum și l-au pierdut.
După mai multe luni în care această problemă a fost studiată de medici inclusiv recurgând la computer tomograf, există mai multe indicii despre cum funcționează pierderea mirosului în cazul pacienților cu coronavirus. Iar Simon Gane, Consultant Rhinologist și chirurg ENT, City, University of London, și Jane Parker, Associate Professor, Flavour Chemistry, University of Reading, au informații prețioase.
Ce se știe este că virusul SARS-CoV-2 infectează gazda atașându-se de receptorii ACE2 de pe suprafața celulelor care căptușesc tractul respirator, iar proteina TMPRSS2 ajută virusul să invadeze celula. Virusul se multiplică apoi în interiorul celulei, declanșând un răspuns inflamator al acesteia.
Dacă inițial se credea că neuronii responsabili de miros sunt distruși în cadrul acestui proces inflamatoriu, astfel încât nu mai transmit către creier informații despre miros, acum știm că proteinele ACE2 utilizate de virus nu au fost găsite în acest tip de neuroni. Dar ele au fost găsite, totuși, în celulele care sprijină funcționarea acestor neuroni. Aceste celule de sprijin sunt cele afectate de virus, cred acum specialiștii. Astfel încât, atunci când boala trece, inflamația este redusă, iar moleculele aromate pot să ajungă din nou la neuroni, și simțul mirosului revine.
Ce se întâmplă, atunci, cu cei care rămân fără miros, dar nu și-l recuperează pe perioade mai lungi de timp, cum s-a observat în unele cazuri? Ei bine, spun cercetătorii, uneori răspunsul inflamator al organismului este atât de puternic încât distruge de unul singur anumite țesuturi. Atunci când inflamația este severă, alte celule sunt distruse sau grav afectate, iar în acest stadiu neuronii pot fi, și ei, afectați.
În caz de simptome severe, cei care rămân fără miros își vor recăpăta mult mai greu simțul.
Și asta pentru că va fi nevoie de timp ca celulele neuronale să se regenereze în interiorul nasului. Totuși, vestea bună este că aceștia sunt capabili să se regenereze, de altfel, ei trecând prin acest proces tot timpul, în cazul fiecăruia dintre noi, chiar și când nu suntem afectați de vreo boală.
Însă medicii recomandă, pentru cei care rămân fără miros, un antrenament al mirosului, care poate fi de ajutor. Expunerea la anumite tipuri de mirosuri în fiecare zi, conștientă și repetată, ar putea fi soluția pentru cei care suferă de anosmie pe termen mai lung.