mamaplus

De ce nu ar trebui să pui roșiile în frigider? Oamenii de știință au o explicație

-
//
19.05.2020

Probabil că ai auzit de multe ori că nu este bine să păstrezi roșiile în frigider, dar acum este timpul să afli și explicația științifică. Roșiilor le este mai bine dacă sunt păstrate la căldură, pentru că într-un mediu rece sunt supuse unor modificări chimice, care duc la pierderea aromei și schimbarea texturii, scrie Huffington Post.

Gustul roșiilor este oferit de compuși volatili, iar mediul rece oprește producerea acestora, distrugându-i pe cei existenți. Mai mult, frigul distruge celulele roșiilor, făcându-le moi și oferindu-le o textură făinoasă.

Singurul moment în care poți ține o roșie în frigider este atunci când este coaptă în totalitate și nu vrei să o consumi imediat. Dacă o ții afară atunci când este coaptă, o să se strice în câteva zile.

Cea mai bună alegere pe care o poți face este să mănânci roșia coaptă atunci când o cumperi.

Alte alimente pe care nu ar fi bine să le păstrezi la frigider

  • Dacă alegi să pui bananele în frigider, acestea nu se vor strica în interior, dar coaja se va înmuia și înnegri;
  • Mierea este un produs natural și îl poți pastra mult timp și fără să o pui la rece. Daca o faci, o să se întărească;
  • Temperatura din frigider poate cauza mucegai în cazul usturoiului pe care trebuie să îl ții în plase, dar nu de plastic;
  • Ca și în cazul cartofului, textura cepei se strică în frigider, făcând-o să își piardă din aroma. Mai mult, aroma sa se poate transfera și către alte alimente lângă care ceapa este pusă;
  • Nici busuiocul nu trebuie păstrat la rece sau în lumina soarelui. Cel mai bine este să îl ții într-o caserolă cu apă, pe care să o schimbi o dată la câteva zile.