Ardeiul iute face parte din familia cartofilor și a roșiilor (Solanaceae) și este o plantă bogată în antioxidanți, vitamine și minerale. Ce îl diferențiază (și îi limitează numărul de amatori) este conținutul crescut de capsaicină, ceea ce îi oferă iuțimea specifică.
Capsaicina este un alcaloid care, consumat, stimulează în organism receptorul numit TRPV1, care are rolul de a regla temperatura corpului. De aceea, senzația de arsură pe care o simțim când mâncăm ardei iute este, de fapt, receptorul TRPV1, care ne „spune” că temperatura gurii noastre este foarte ridicată. În realitate, temperatura corpului nu crește în urma consumului de ardei iute, reacția este o iluzie chimică.
Ardeii iuți nu sunt toți la fel
Conținutul de capsaicină diferă de la un soi la altul. Scara Scoville este parametrul de măsurare universal acceptat al iuțelii, pe baza căreia se stabilesc scoruri pentru fiecare soi în parte. Așadar, un aliment este considerat iute dacă se încadrează între 0 și 700 de unități pe scara Scoville. Un aliment este considerat foarte iute dacă deține 80.000 de unități Scoville. Cu toate acestea, există soiuri de ardei iute care depășesc rata de 80.000 de unități, printre care se numără ardeii habanero și Carolina Reaper.
Cum suntem definiți în funcție de preferința pentru iute:
Senzația de arsură face parte din familia senzațiilor chimestetice, și este, deopotrivă, iubită și detestată de oameni. Pentru a înțelege mai bine în ce măsură preferința pentru iute ne definește din punct de vedere cultural și interpersonal, Colegiul de Științe Agricole al Universității din Pennsylvania a realizat un studiu pe variabilele care influențează percepția capsaicinei de către indivizi.
Interpersonal
În primul rând, studiul reflectă faptul că persoanele cărora le place mâncarea iute au o rezistență crescută la senzația de arsură. La polul opus, cei care evită cu orice preț acest fel de mâncare au o sensibilitate crescută față de senzația sus-numită. Senzația de iute se învață pe măsură ce consumăm mai des alimente iuți, prin urmare și toleranța noastră crește. Mai mult, pe măsură ce înaintăm în vârstă, papilele noastre gustative capătă toleranță crescută la senzația de iute. Mai departe, preferința pentru iute aparține, conform studiului, în special persoanelor spontane, amatoare de senzații noi, cu spirit aventuros și cu pasiune pentru călătorii și explorare.
Cultural
În studiu s-a remarcat și componenta culturală. Astfel, cetățenii țărilor cu o cultură culinară bogată în arome iuți, precum locuitorii țărilor din America de Sud, India și Indochina, au o înclinație mai mare pentru mâncarea picantă. Explicația stă în învățarea și obișnuirea cu senzația de iute din copilărie care devine, în timp, predilecție pentru acest tip de mâncare. Prin urmare, în aceste cazuri, corelația dintre personalitate și pasiunea pentru iute este invalidă.
Diferențe de gen
Poate cel mai interesant aspect stă în diferența de percepție a iuțelii dintre bărbați și femei. Astfel, conform unui studiu de gen, realizat de aceiași cercetători, pe senzația de iute, s-a constatat că femeile care preferă mâncarea iute sunt realmente atrase de senzația de arsură, ceea ce se traduce printr-un „masochism benign” (sintagmă patentată de cercetătorul Paul Rozin). La polul opus, bărbații tind să consume, de cele mai multe ori, alimente iuți, din dorința de a impresiona persoanele din jur.
Cele două trăsături de comportament au fost rezumate astfel: apetența pentru iute la femei denotă o predilecție pentru senzații noi, în timp ce la bărbați reflectă nevoia de recompensă.
Un studiu separat condus de Universitatea din Grenoble-Alpes subliniază noi trăsături ale bărbaților care preferă mâncarea iute. Cercetătorii au descoperit o legătură între nivelul de testosteron al celor 114 subiecți și cantitatea de sos iute consumată pe durata studiului. Concluzia acestora este că bărbații care preferă mâncarea iute au o predispoziție către situații de risc și agresivitate.
