Serviciul public de asistenţă telefonică pentru copii – 116111 a fost lansat astăzi, 4 iunie. Şase consilieri psihologici vor prelua apelurile telefonice şi vor înregistra discuţiile în baza de date a proiectului „Telefonul copilului”. Serviciul tehnic va fi disponibil nonstop, iar cel de consiliere de la ora 8.30 până la ora 21.00.
În cadrul unei conferinţe de presă, ministrul muncii, protecţiei sociale şi familiei, Valentina Buliga, a spus că este primul parteneriat dintre minister şi un ONG. Ea a mai spus că de acest serviciu vor putea beneficia copiii cu probleme de comunicare şi integrare. Ei vor putea apela asistenţii sociali şi vor putea să vorbească cu aceştia despre trăirile pe care le au. „Suntem convinşi că funcţionarea liniei telefonice va contribui direct la ameliorarea acestor probleme”, a spus Valentina Buliga.
De acest serviciu vor putea beneficia şi părinţii sau cei care întâlnesc situaţii de abuz, violenţă sau cazuri problematice de comunicare şi integrare a copiilor într-un grup, a spus Daniela Misail-Nichitin, preşedintele Centrului Internaţional „La Strada”, partener al proiectului. Ea a mai spus că în perioada estivală se vor face campanii de promovare a acestui număr de telefon în toate taberele. „Voluntarii noştri vor merge în tabere şi vor promova acest serviciu telefonic prin diferite activităţi de recunoaştere a cazurilor de abuz şi violenţă. Mai târziu, vom lansa o campanie naţională de promovare”, a spus Daniela Daniela Misail-Nichitin.
Serviciul vine să sporească nivelul de protecţie a copiilor, prin oferirea accesului direct şi gratuit la consiliere psiho-emoţională şi informare a copiilor despre drepturile lor şi modul în care aceste drepturi pot fi apărate. În funcţie de necesitate, echipa de consilieri ai Asociaţiei „La Strada” va redirecţiona apelurile autorităţilor publice centrale, structurilor teritoriale de asistenţă socială şi protecţie a familiei, direcţiilor de învăţământ, organelor de poliţie, instituţiilor medicale şi autorităţilor tutelare locale.
Numărul de telefon 116111 va putea fi găsit pe lista numerelor gratuite ale operatorului naţional „Moldtelecom” şi pe siteurile instituţiilor de protecţie a drepturilor copiilor. „Numărul 116111 a fost aprobat la nivel de comunitate europeană. A fost prestabilit după modelul 112, care este un număr scurt, dar cunoscut de toţi cetăţenii europeni. Este accesibil din orice reţea de telefonie mobilă, iar tariful este zero”, a declarat pentru IPN, Ion Roşca, director comercial SA „Moldtelecom”. Licenţa de utilizare a numărului naţional scurt a fost eliberată SA „Moldtelecom” pentru perioada 1 iunie 2014 – 31 decembrie 2016.
Sursa: ipn.md