În perioada Postului Mare, atunci când sunt permise pentru consum doar produsele de origine vegetală, și maioneza este interzisă, deoarece este preparată pe bază de ouă sau de lapte. Însă există și o alternativă – maioneza de casă, preparată doar din produse de post.
Maioneză de post de casă: rețetă pe bază de făină
INGREDIENTE
- 1 pahar de făină
- 150 g de ulei
- 0,5 lămâie
- 1 lingură de muștar
- 2 linguri de zahăr
- 2 lingurițe de sare
- 3 pahare de apă
MOD DE PREPARARE
1. Cerneți făina, adăugați puțină apă și frecați bine, apoi turnați treptat restul de apă – așa veți evita formarea de cocoloașe.
2. Aduceți le fierbere compoziția obținută, amestecând periodic, până se îngroașă. Lăsați să se răcească complet.
3. Îmbinați uleiul, muștarul, sucul de lămâie, zahărul, sarea și bateți cu mixerul în decurs de 2 minute.
4. Continuând să bateți, turnați treptat și cu atenție compoziția de făină. maioneza de post este gata.
Maioneză de post: rețetă cu nuci
INGREDIENTE
- 100 g de nuci
- 1 linguriță de muștar
- 1 lingură de suc de lămâie
- 100 ml de ulei rafinat de floarea-soarelui
- piper negru măcinat după gust
- zahăr după gust
- sare după gust
- 100 ml de apă
MOD DE PREPARARE
1. Mărunțiți nucile cu blenderul.
2. Amestecați nucile, zahărul, sarea, piperul negru și muștarul. Turnați în compoziție 2 linguri de apă și omogenizați.
3. Adăugați treptat uleiul în compoziția de nuci.
4. Apoi încorporați treptat apa și sucul de lămâie, amestecând bine până compoziția capătă o culoare albă. Astfel veți putea controla și consistența maionezei de post.
Maioneză de post pe bază de fasole
INGREDIENTE
- 400 g de fasole la cutie
- 0,5 lămâie
- 300 ml de ulei rafinat
- 1 linguriță de muștar
- 0,5 lingurițe de zahăr
- 0,5 lingurițe de sare
MOD DE PREPARARE
1. Scurgeți lichidul din cutia de fasole și mărunțiți-le cu ajutorul blenderului.
2. Adăugați zahărul, sarea, muștarul și continuați să bateți.
3. Încorporați în porții mici uleiul vegetal și continuați să bateți maioneza de post cu blenderul, conferind sosului consistența dorită.
4. Apoi turnați sucul de lămâie și bateți din nou. Maioneza de post este gata. Poftă bună!