Dacă eşti gravidă, nu înseamnă că trebuie să stai în casă toate cele nouă luni şi să aştepţi cu pioşenie ziua cea mare. Viitoarele mămici care se interesează de procesele ce au loc în organismul lor ştiu că activitatea fizică în această perioadă specială ajută la ridicarea stării de spirit, întărirea sănătăţii şi le pregăteşte temeinic pentru procesul miraculos al naşterii. Desigur, specialiştii nu recomandă să luaţi parte la competiţii de rezistenţă sau să ridicaţi greutăţi, dar este important să supuneţi unor eforturi reduse muşchii, articulaţiile şi sistemul de circulaţie sangvină.

Antrenamente pentru gravide. O prezentare a ofertelor din Chişinău

Numeroasele studii europene şi americane au arătat că sportul în perioada sarcinii nu este doar o modă şi un moft, ci şi o necesitate. În primul rând, datorită exerciţiilor fizice, femeia gravidă reuşeşte să nu depăşească limitele normelor de luare în greutate, ceea ce înseamnă că şi perioada de restabilire va decurge mai uşor. În al doilea rând, s-a stabilit că antrenamentele regulate începând cu primul trimestru reduc riscul dezvoltării unei complicaţii severe, numite gestoză, în perioada târzie. La fel, se ştie că sportul contribuie la sintetizarea hormonilor de fericire – endorfine, lucru, desigur, foarte important în această perioadă unică din viaţă. Apropo, sportul, pe lângă folosul pentru organism, disciplinează, ceea ce înseamnă că viitoarea mamă, care frecventează antrenamentele, are grijă de regimul de somn şi îşi permite mai rar plăceri nesănătoase în alimentaţie.

Dacă înainte femeia nu a acordat niciodată atenţie formei sale fizice, sarcina poate deveni un punct de plecare, pentru că acum trebuie să vă gândiţi nu doar la voi, ci şi la copilaş. Dacă însă pentru femeie sala de sport este o a doua casă, graviditatea presupune o oarecare reducere a activităţii. În orice caz, înainte de a vă înscrie la antrenamente, trebuie să consultaţi medicul ginecolog, să luaţi în calcul toţi factorii şi circumstanţele. În această problemă este insuficient şi periculos să urmaţi sfaturile prietenelor sau recomandările de pe forumurile de discuţii, este importantă abordarea individuală.

Din păcate, nu putem spune că în capitală există o mare varietate de oferte pentru viitoarele mame, însă aveţi totuşi de unde alege, ceea ce înseamnă că a venit timpul să aveţi grijă de sănătatea dumneavoastră şi de sănătatea micuţului care creşte în burtica dumneavoastră. Vă punem la dispoziţie lista centrelor unde se desfăşoară activităţi şi antrenamente pentru gravide, cu informaţii detaliate privind direcţiile oferite.

Antrenamente pentru gravide. O prezentare a ofertelor din Chişinău

Pilates M studio

Unicul studio de pilates din Republica Moldova desfăşoară, inclusiv, activităţi pentru gravide. După cum ne-a povestit conducătorul studioului Maria Vâhori (specialist calificat în pilates, cu studii superioare în domeniul medicinei sportive şi kinetoterapiei), pilates este o modalitate de a ne înţelege corpul şi necesităţile acestuia. În perioada sarcinii, centrul de greutate al corpului se deplasează, regiunea inferioară a spatelui se curbează mult, osul sacru are de suferit, observându-se o dereglare de echilibru. De aceea antrenamentele de pilates pentru gravide sunt orientate în primul rând spre stabilizare, spre învăţarea poziţiei corecte şi a modalităţilor de a controla. De asemenea, antrenamentele vizează în mod obligatoriu muşchii perineului, cei pelvieni, exerciţiile Kegel, recomandate de medici. Dar nu este vorba despre întinderi, care sunt nerecomandate în timpul sarcinii, ci despre activizarea corectă a mușchilor din partea inferioară a abdomenului.

Preţ: un antrenament – aproximativ 100 lei (preţul depinde de numărul de antrenamente cumpărate).

Adresă: str. S. Lazo, 34.

Telefon: 079727279.

www.pilates.md

Studio de yoga Eugenia Ionel

La Studioul de yoga al Eugeniei Ionel există grupe pentru viitoarele mămici, precum şi seminare pentru viitorii părinţi privind naşterea, îngrijirea şi educarea copiilor. Specialiştii de la centru ştiu că practicarea yoga este permisă pe toată durata sarcinii, până la naştere (totul depinde de starea de sănătate a mămicuţei). Antrenamentele se desfăşoară dimineaţa şi seara de două ori pe săptămână, iar după părerea Eugeniei, aceasta este suficient pentru un program optim în timpul sarcinii. Aceste antrenamente ajută la creşterea tonusului şi a dispoziţiei. Exerciţiile practicate reprezintă o profilaxie pentru diverse probleme legate de sarcină: variaţiile de dispoziţie, oboseala, dificultăţile de respiraţie, edemele, varicele, durerile de spate, greutatea în exces. De asemenea, femeile gravide învaţă, la studioul de yoga al Eugeniei Ionel, tehnicile de respiraţie şi poziţiile pentru naştere, se relaxează şi îşi fac prietene, mămici active care gândesc la fel.

Preţ: abonament pentru o lună – 450 lei.

Adresă: str. Praga, 55.

Telefon: 069792797.

Antrenamente pentru gravide. O prezentare a ofertelor din Chişinău

Yoga Center

La Yoga Center, antrenamentele  pentru graviduţe şi mămici cu copii sunt conduse de specialistul Iana Troian (experienţă de 10 ani de practicare a yoga, practica incluzând perioada vieţii până la sarcină, în timpul sarcinii şi după naştere). Activităţile sunt orientate spre a ajuta femeile să treacă cu bine de această perioadă din viaţa lor. Yoga întăreşte corpul şi mintea, îmbinând corpul, mintea şi sufletul. Grupele sunt mici, iar fiecare gravidă se bucură de o abordare individuală, fiecare mămică este luată în seamă. De asemenea, la centru femeile însărcinate au posibilitatea de a învăţa din experienţa celor care au devenit deja mame, pentru că femeile vin la antrenamente împreună cu copilaşii, pentru a se restabili după naştere cu ajutorul practicilor de yoga. În toată această perioadă copiii se joacă, comunică între ei, ceea ce creează o atmosferă de confort casnic, unde fiecare găseşte ceea ce îşi doreşte. Program: marţi, joi – de la 14.00  până la 15.30, duminica – de la 15.00 până la 16.30.

Preţ: 1 antrenament – 50 lei, puteţi achiziţiona un abonament lunar – 300 lei (de 2 ori pe săptămână) şi 400 lei (de 3 ori pe săptămână).

Adresă: str. V.Alecsandri, 109.

Telefon: 069565307.

www.facebook.com/yogacentermd

Ansuya Yoga

La Ansuya Yoga există un program special pentru femei, începând cu prima lună de sarcină. Antrenamentele sunt conduse de cunoscutul specialist Naghina (cu o experienţă de predare de 13 ani). Practica din timpul sarcinii se deosebeşte cardinal de cea obişnuită. Scopul antrenamentului este altul, iar femeile nu trebuie să tindă spre a ajunge la perfecţiune în intensitatea poziţiilor. Specialiştii centrului afirmă că în timpul sarcinii femeia poate şi trebuie să practice poziţii răsturnate, pentru că ele normalizează echilibrul hormonal. Poziţiile răsturnate trebuie practicate din prima zi de sarcină şi până la termene destul de avansate. Poziţiile aşezate şi culcate pe spate pot fi efectuate, de asemenea, pe toată durata termenului de sarcină – ele ajută la creşterea distanţei dintre bazin şi diafragmă, facilitând respiraţia şi îmbunătăţind starea generală a viitoarei mămici. Deoarece multe femei încep să simtă disconfort în poziţia culcat pe spate încă din trimestrul doi de sarcină, unele exerciții se efectuează preponderent în poziţie semiculcată, cu un suport sub spate. În trimestrele doi şi trei este foarte bine să practicaţi poziţii în picioare, preferabil lângă un suport. Poziţiile în picioare ajută la controlul greutăţii, reduc riscul apariţiei cârceilor şi edemelor, permit îmbunătăţirea alimentării cu sânge a fătului, păstrarea sănătăţii şi rezistenţei coloanei vertebrale. Puteţi obţine informaţii utile privind antrenamentele, influenţa asupra organismului, eforturile nedorite în zilele de marţi şi joi, de la ora 9.00 până la ora 10.30.

Preţ: abonament 8 antrenamente – 600 lei, abonament 12 antrenamente – 800 lei.

Adresă: str. Ciuflea, 6.

Telefon: 079997272, 079 457594.

www.ansuyayoga.com

Antrenamente pentru gravide. O prezentare a ofertelor din Chişinău

Ecosport Gym

Antrenamentele pentru gravide la acest club sunt ţinute de antrenorul cu experienţă Ana Bonceva (instructor al programelor de grup, tânără mămică, autoarea proiectului „Misiune posibilă: fitness-mama”, unde Ana povesteşte despre restabilirea după naştere, oferă consultaţii privind antrenamentele în timpul sarcinii şi după naştere). Cursurile pentru gravide se desfăşoară de două ori pe săptămână şi sunt orientate nu doar spre menţinerea formei, ci şi spre pregătirea către naştere. Femeile sunt învăţate să relaxeze muşchii necesari, să respire corect, pentru a facilita naşterea etc. Pe lângă activităţile de grup, aveţi posibilitatea de a frecventa antrenamente personalizate pentru viitoarele mame.   

Preţ: pentru membrii clubului, antrenamentele pentru gravide intră în costul club-cardului, există posibilitatea de achiziţionare a unui abonament pentru 25 de antrenamente, la preţul de 350 euro.

Adresă: str. Mateevici, 113/2.

Telefon: 022 233 081.

www.ecosportgym.com

Unica Sport

La filiala Bio-Shape a reţelei „Unica Sport” se desfăşoară antrenamente speciale pentru femeile gravide. Antrenamentele au un tempo liniştit, toate exerciţiile sunt adaptate ţinând cont de particularităţile fiziologice ale organismului în perioada sarcinii. La lecţii sunt admise viitoarele mămici cu un termen mai mare de 12 săptămâni. Specialiştii reţelei afirmă că shapingul în perioada sarcinii activizează circulaţia sângelui, facilitează menţinerea unei poziţii corecte a corpului, ajută la decurgerea uşoară a naşterii, datorită antrenării muşchilor care participă nemijlocit în procesul de naştere, şi permite revenirea rapidă în formă după naşterea copilului.

Preţ: abonament 2 ori pe săptămână – 430 lei, abonament 3 ori pe săptămână – 460 lei. Antrenamentul de probă este gratuit.

Adresă: str. Pușkin, 32, et. 4;

Telefon: ‎060 121 111.

www.unicasport.md

Antrenamente pentru gravide. O prezentare a ofertelor din Chişinău