Probabil ai aflat deja că roșul este un trend major pentru anul 2018, iar acest lucru este valabil și în ceea ce privește culoarea părului.

Ce culori să porți dacă ești roșcată

Nuanțele de roșcat sunt mai populare ca oricând. Dacă ai ales deja o astfel de nuanță pentru părul tău, trebuie să afli ce culori să porți ca să-ți pui în valoare părul roșcat.

Negru

Negrul este o alegere bună pentru oricine și este una dintre opțiunile de bază atunci când nu știi ce să porți. Dar pentru roșcate, negrul este o variantă excelentă. Nuanța vibrantă a părului tău va fi foarte bine pusă în valoare de o ținută într-o culoare închisă. Nici nu mai ai nevoie de accesorii, pentru că nuanța intensă a părului tău va fi elementul central al look-ului.

Ce culori să porți dacă ești roșcată

Orice nuanță de verde

Verdele smarald, acea nuanță puternică și misterioasă de verde ce amintește de piatra prețioasă cu același nume, a fost întotdeauna o alegere perfectă pentru roșcate. Dar fashionistele celebre demonstrează că orice nuanță de verde este potrivită pentru roșcate, fie că optezi pentru verde jad sau tonuri intense de verde lime.

Ce culori să porți dacă ești roșcată

Albastru intens

Nuanțele închise sau puternice de albastru sunt o altă variantă excelentă pentru roșcate. Și pentru că denimul este un trend major al acestui an, îți va fi foarte ușor să incluzi aceste nuanțe în garderoba ta.

Reușesc să pună tonurile roșcate în evidență, dar și să-ți lumineze chipul în același timp, mai ales dacă ai pielea cu un subton rece. Topurile în nuanțe intense de albastru sunt cele mai potrivite pentru a obține acest efect.

Ce culori să porți dacă ești roșcată

Alb și culori neutre

Dacă ai o nuanță subtilă de roșcat, iar părul tău are o culoare deschisă, ai putea crede că albul și culorile neutre te fac să pari ștearsă. Dar nu este deloc așa. Tonurile neutre, precum bej, crem, camel se potrivesc perfect roșcatelor. Aceste nuanțe pun foarte bine în evidență culoarea părului.

Ce culori să porți dacă ești roșcată

Galben

Mulțumită rochiei galbene purtate de actrița Emma Stone în filmul de succes "La La Land", această culoare a redevenit un trend important și una dintre cele mai bune alegeri pentru roșcate. De la tonurile de muștar și până la cele de lămâie, galbenul este opțiune perfectă pentru a pune în valoare părul roșcat. Vei obține în mod sigur un look electrizant.

Ce culori să porți dacă ești roșcată

Sursa: eva.ro