Femeia gravidă mereu are senzații ciudate și neplăcute. Uneori, acestea se acumulează într-atât, încât la sfârșitul sarcinii, cele 9 luni par a fi epocă. Unele femei suferă de constipații, altele de greață și arsuri la stomac, dureri în spate sau perineu, pete pigmentare, nas înfundat....lista poate continua la infinit. Cu regret, chiar și cea mai sănătoasă femeie nu reușește să evite toate problemele.
Organismul viitoarei mămici suferă schimbări enorme, de aici vin toate problemele. Într-un cuvânt, hormonii și sarcina mare asupra organelor interne nu este o încercare ușoară. Iar în ultimele luni de sarcină mai apare și respirația îngreunată. Femeia are senzația unei insuficiențe de aer, iar uneori acest lucru provoacă panică.
De vină este uterul, care mărindu-se în dimensiuni apasă pe organele interne. El apasă pe stomac - și apar arsurile, apasă pe vezica urinară - și mergeți mai des la WC, el apasă pe intestin - și apar constipațiile. Mai mult, pe lângă faptul, că uterul crește în dimensiuni, el se ridică tot mai sus.
În cele din urmă, uterul începe să apese pe diafragmă – acest lucru se întâmplă în al treilea trimestru, în unele cazuri mai devreme. Iar cu două-patru săptămâni înainte de naștere, uterul începe să coboare, pentru că bebelușul trebuie să se pregătească pentru trecerea prin căile de naștere. Iar mama simte acest lucru prin intermediul respirației sale care devine mult mai ușoară. Este adevărat, că nu în toate cazurile, uterul se lasă în jos înainte de naștere, la fel cum și nu toate femeile însărcinate au respirația îngreunată.
Deseori, respirația îngreunată apare în cazul unui efort, chiar și celui mai mic cum ar fi ridicarea pe scări, aplecările, ridicarea unor obiecte. Sarcina întotdeauna face femeia mai slabă. Aceasta este consecința diafragmei apăsate, care în mod obișnuit se lasă în jos la fiecare inspirație, asigurând posibilitatea plămânilor de a lua aer. În timpul sarcinii, aceasta însă nu are unde se lăsa din cauza uterului și a organelor interne.
Orice ginecolog profesionist va preîntâmpina femeia, care se pregătește să devină mămică pentru prima dată despre apariția problemelor cu respirația. În cazul în care nu ați fost informată despre acest lucru – vă oferim câteva sfaturi.
Mai întâi de toate, respirația îngreunată este un motiv perfect pentru a vă antrena pentru naștere. Diverse metode de respirație, recomandate gravidelor pentru pregătirea către naștere pot fi de ajutor în timpul respirației îngreunate. Dacă vă este greu să respirați, încercați să luați poziția de patru labe și să inspirați adânc, după care la fel să expirați. Totodată, trebuie să vă relaxați maximal. Trebuie să simțiți o ușurare.
Mai mult, dacă aveți un atac similar, străduiți-vă să vă așezați imediat pe un scaun, dar cel mai bine este să vă culcați. Iar în cazul în care vă amețește capul din cauza respirației îngreunate cele două poziții sunt cele mai sigure pentru dvs. Dacă simțiți o insuficiență de aer în timpul nopții, atunci încercați să dormiți în poziție semi așezată. Nu trebuie să vă culcați pe spate, schimbați cât mai des posibil pozițiile. Atunci vă va fi mai ușor.
Chiar dacă vă este greu să respirați, trebuie totuși să vă plimbați. Mergeți într-un parc în fiecare zi, dacă este nevoie, în compania celor apropiați, prietenei, soțului sau a mamei. Dumneavoastră și bebelușul aveți nevoie de aer curat, bogat în oxigen, mai ales în cazurile când vă chinuie respirația îngreunată.
Important, ce nu trebuie să faceți în cazul respirației îngreunate – să panicați. Este un fenomen obișnuit pentru femeile gravide, iar panica doar va agrava situația. Dacă v-ați speriat de-a binelea, dacă vă este foarte greu să respirați, iar buzele și degetele au devenit vinete – desigur, chemați ambulanța și cereți un sfat medicului.
Problema este că poate fi vorba despre o consecință a anemie sau distoniei vasculare, iar aceasta poate și trebuie rezolvată. În orice situație, respirația îngreunată – este un simptom al ultimelor săptămâni de sarcină, iar asta înseamnă, că toate aceste neplăceri vor fi în curând de domeniul trecutului. Asta pentru că pe lume va veni copilașul mult-așteptat, organismul își va reveni și toate problemele vor fi uitate.
Aveți puțină răbdare, apelați la sfatul medicului și să aveți o naștere ușoară.