Postul Paștelui este o adevărată provocare pentru creștinii ortodocși. Pe lângă faptul că durează o lungă perioadă de timp, are și unele reguli stricte, care ar trebui să fie respectate.
Iată ce trebuie să faceți pentru a posti așa cum se cuvine în cea mai importantă perioadă din acest post, Săptămâna Patimilor.
În Joia Mare se mănâncă doar o dată pe zi
Conform randuielilor canonice, în primele trei zile ale acestei săptămâni, dar și vineri și sâmbătă se ajunează până seara, când credincioșii pot mânca pâine și pot bea apă. În Joia Mare, potrivit tradiției, se va mânca doar o singură data pe zi, seara și atunci este indicat să fie consumată hrană uscată.
În Duminica Floriilor e dezlegare la pește
Se dezleagă la vin şi untdelemn de Sfinţii Patruzeci de Mucenici (9 martie), Joia Canonului Celui Mare, înainte şi după prăznuirea Bunei Vestiri (24 şi 26 martie) şi în ziua Sfântului Gheorghe (23 aprilie). De asemenea, la praznicul Bunei Vestiri şi în Duminica Floriilor se dezleagă şi la peşte.
Variante de mâncăruri de post
Potrivit nutriționiștilor, în Postul Paștelui cel mai indicat ar fi să consumăm legume, fructe, nuci, cereale și semințe pentru a acoperi necesarul de proteine.
Câteva variante ar fi ciorba de lobodă cu borș de legume cu germeni de grâu sau de ovăz, salată de crudități cu semințe de dovleac, orez fiert cu salată de crudități, mâncare de fasole verde/galbenă cu salată de rucola, spanac, cartof copt în coajă, legume înăbușite, supă de linte, humus, fasole bătută.
Un NU hotărât petrecerilor!
În toată perioada Postului Mare sunt oprite nunțile și serbarea zilelor onomastice, întrucât atmosfera de veselie nu se potrivește cu nota de pocăință specific perioadei de post.
Sursa: secretele.com