Chiar dacă părinții sunt cei mai responsabili de educația copiilor, aceștia au așteptări și de la cadrele didactice din grădinițe. Au perfectă dreptate, luând în calcul că o mare parte din copilărie, micuții o petrec anume acolo.
Câteva lucruri care s-ar putea schimba de mâine în educație, ,,fără bani în plus, fără legi noi, doar cu mai puțină nepăsare din partea adulților de la catedră”:
– desenele animate în sala de clasă;
– recompensele alimentare pentru comportamente academice sau sociale;
– permisiunea acordată îngrijoarelor de a supraveghea și coordona comportamental copiii;
– bulinele de orice fel pentru „când ești bun”;
– scaunul pedepsei, colțul rușinii, expresii de genul „nu e frumos” pentru comportamente nedorite;
– etichetările „băiat bun/fată cuminte/copil năzdrăvan/timid/leneș/neascultător/agresiv/mâncăcios”
– nervii revărsați și accesele de furie ale educatoarelor și ale îngrijitoarelor; țipetele, „atinsul”, scuturatul, amenințarile fizice, zdruncinatul copilului;
– statul mai mult de 10-15 min. la masa de lucru și pe scăunel;
– neieșitul zilnic afară, la joacă;
– folosirea excesivă a fișelor de lucru, ca substitul al situațiilor autentice de învățare;
– compararea copiilor și aprecierea discriminatorie;
- statul pe telefon al educatoarelor în prezența copiilor;
– condiționările: „dacă nu stați în rând, ne întoarcem în clasă și nu mai ieșim afară”;
– corectarea unui comportament individual cu strigăte adresate întregii clase, peste capul tututor copiilor;
– păcălelile cu ” vine mama acum, am sunat-o eu și e pe drum”;
– pedepsele colective de tipul „mâinile sus toată lumea”;
– comportamentul preferențial drăgăstos pentru copilul care „îți cade cu tronc” ;
– comparațiile fete-băieți;
– evitarea activităților plastice care produc „dezordine și mizerie”
– obsesia pentru ordine în clasă și permanenta apostrofare a copiilor să așeze jucăriile la loc;
– alimentarea forțată;
– rușinarea pentru pipi sau caca „pe tine”;
– lăsatul copilului să plângă, fără să stai lângă el;
– datul afară din sală.
Sursa: facebook