mamaplus

Ai febră musculară după o pauză îndelungată de la sport? Iată ce să mănânci ca să scapi de ea

-
//
16.10.2019

Febra musculară nu apare numai din cauza suprasolicitării muşchilor, ci şi atunci când se face o pauză de mişcare destul de lungă. De altfel, şi în cazul în care nu te-ai încălzit suficient înainte de exerciţiile fizice, poate să apară febra musculară. Ea se instalează când reacţiile chimice care au loc la nivelul muşchilor în timpul efortului au ca rezultat o substanţă toxică numită acid lactic.

Pentru ca muşchii tăi să se recupereze, fibrele musculare să îşi revină şi ulterior să se dezvolte ai nevoie de proteine. Este bine să consumi proteine slabe, cum ar fi carnea de pui, pește, curcan, soia și albușuri de ou, deoarece acestea sunt sursele cele mai concentrate de proteine. Multe dintre aceste proteine de origine animală sunt, de asemenea, surse bune de fier și zinc. Totodată, sunt recomandate şi proteinele de origine vegetală. Printre aceste se numără tofu, fasolea, lintea şi unele cereale precum quinoa.

Atenţie însă la cantitatea de proteine, deoarece consumate în exces se poate ajunge la probleme de sănătate. 

Băuturile care conţin vitamina C sunt, de asemenea, o modalitate foarte bună care ajută la relaxarea muşchilor. Poţi încerca să bei şi ceai verde sau alte băuturi bogate în antioxidanţi, cum ar fi sucul de rodie, afine, roşii și chiar sucuri de legume.

Totodată, este important să consumi şi suficiente grăsimi sănătoase, precum uleiurile de pește, nucile, fructele de avocado şi unt de arahide. Alimentele bogate în grăsimi Omega-3 ajută în lupta împotriva radicalilor liberi şi reduce inflamaţia în ţesutul muscular.

Metode alternative pentru reducerea intensității febrei musculare

Pentru a ameliora febra musculară, specialiştii recomandă "întinderile dinamice", mai precis exerciţii care imită mişcările pe care le faci în timpul antrenamentului. 

O altă metodă care te ajută să scapi de durere este masajul. Acesta poate fi foarte eficient mai ales dacă este combinat cu duşurile calde-reci. Masajul ajută la eliminarea acidului lactic din muşchi şi la calmarea durerii.