mamaplus

Studiu: Chiar și cazurile ușoare de COVID-19 pot duce la micșorarea creierului

-
//
11.03.2022

Chiar și cazurile ușoare de COVID-19 pot provoca micșorarea creierului și leziuni ale acestuia, îndeosebi în zonele care controlează simțul și memoria, arată un studiu recent citat de People. În aceste condiții, este bine să continuăm să respectăm măsurile de protecție împotriva coronavirusului. Potrivit cercetătorilor de la Universitatea Oxford, virusul a fost asociat cu o pierdere a materiei cenușii, un proces care în mod normal are loc odată cu înaintarea în vârstă.

Studiul publicat luni în revista Nature a analizat scanările creierului a 401 de persoane cu vârste cuprinse între 51 și 81 de ani, înainte de infectarea cu coronavirus și în lunile de după diagnosticare. Cei mai mulți subiecți au avut cazuri ușoare de coronavirus și doar 15 au fost internați în spital cu forme severe.

Savanții au comparat scanările cu cele ale unui eșantion de 284 de oameni care nu au fost testați pozitiv cu COVID-19, dar erau fumători și aveau niveluri similare de obezitate, diabet, valori asemănătoare ale tensiunii arteriale și caracteristici demografice similare, precum vârstă, sex și statut socio-economic.

Cei care s-au infectat cu COVID-19 au avut mai multe pierderi de țesut cerebral și s-a observat reducerea dimensiunii creierului. În mod normal, oamenii pierd în jur de 0,2-0,3% de materie cenușie pe măsură ce înaintează în vârstă, însă cei care au avut COVID-19 au avut o pierdere mai mare, de până la 2%. Ei au suferit și o scădere a volumului creierului și mai multe leziuni ale țesuturilor din creier.

Leziunile sunt echivalente cu cele produse în mod normal într-un an, cel puțin, a declarat Gwenaëlle Douaud, profesor asociat la Departamentul de neuroștiințe clinice Nuffield de la Universitatea Oxford. „Este o afectare a creierului, dar e posibil să fie reversibilă. Însă oricum este îngrijorător, pentru că s-a înregistrat la persoane cu infecții ușoare”, a explicat ea.

De ce dispar gustul și mirosul?

Oamenii de știință sunt de părere că schimbările din unele regiuni ale creierului care controlează simțul mirosului și al memoriei pot explica unele simptome de durată ale COVID, precum pierderea mirosului, lipsa gustului și confuzia.

Gwenaëlle Douaud admite că studiul are unele limite și că este necesară o cercetare mai aprofundată. Cercetătorii au efectuat doar câteva teste cognitive cu pacienții pentru a vedea dacă aceștia au probleme de memorie, iar scanările au fost făcute la numai cinci luni după infectarea cu COVID-19, astfel că e posibil ca leziunile din creier să fi dispărut.

Totuși, chiar și cu aceste teste de memorie, s-au observat diferențe între modurile în care s-au produs leziunile creierului în funcție de vârstă. Oamenii cu vârste cuprinse între 50 și 60 de ani care au avut COVID-19 au avut aceleași rezultate ca persoanele care nu s-au infectat, iar diferența s-a mărit semnificativ de aici.

„Nu știu dacă este din cauza că persoanele mai tinere se recuperează mai rapid sau nu au fost din start atât de afectate. Ar putea fi una din două sau ambele”, a spus Douaud pentru The New York Times.