La nivel mondial, implantul mamar a devenit cea mai sigură intervenție de mărire a sânilor. Augmentarea mamară presupune o intervenție chirurgicală care se efectuează cu anestezie generală şi o internare de 24 de ore. Vorbim despre implantarea a două proteze. Dacă vorbim despre riscuri, atunci vorbim despre sângerare, infecție, de descendență de plagă sau apariţie de seroame, dar şi de un risc, care deşi este destul de mic, pacientele trebuie să-l cunoască. Este vorba despre apariția unei boli denumite anaplastic large cell lymphoma (ALCL), susține medicul Nico Ferrariu.

Silicoanele nu se sparg, întrucât sunt foarte rezistente. Sunt chiar mai rezistente decât noi, oamenii. Producătorii mari de proteze din silicon au inclusiv un card, prin care, în cazul în care se întâmplă ceva cu proteza respectivă, aceştia îți dăruiesc o proteză gratuit. 

”Cu alte cuvinte, sunt atât de siguri pe ceea ce produc. Bineînțeles, că o proteză se poate roti sau se poate rupe. Implantul de silicon este un implant care, deşi are o membră ruptă, el rămâne pe loc, pentru că gelul este coeziv.”, subliniază dr. Nico Ferrariu.

Primii paşi după o operație pentru mărirea sânilor

Există indicații chirurgicale, care se respectă cu strictețe începând de la purtarea unei bustiere, care ne ajută să nu dezvoltăm sângerări postoperatorii sau hemoragii.

Dacă vorbim despre sport, pacienta poate face sport la trei luni post operator. 

”Dacă avem paciente care îşi imaginează că după o intervenție de augmetare a sânilor merg acasă şi îşi iau copiii de la şcoală sau de la grădiniță, le dezamăgesc. Vor avea nevoie de ajutor cel puțin 14 zile post-operator. Trebuie să aibă grijă să nu se lovească sau să facă activități care să le epuizeze sau să pună în pericol o operație proaspătă.”, susține specialista.

După cât timp se înlocuiesc silicoanele

Protezele pot fi schimbate la 10,15, 20 de ani. Asta pentru că la un moment dat apare o complicație şi forma sânului nu mai este ceea ce îmi place. Totodată, dacă sânul natural a căzut peste proteză şi la fel, nu ne place. 

Dacă ne îngrăşăm şi slăbim, fie se mai adaugă o sarcină, odată cu timpul avem nevoie să refacem operația. Aceste operații se fac pentru că doamnelor nu le mai place aspectul, nu pentru că trebuie neapărat să fie schimbate protezele. 

Alăptarea nu este afectată de o intervenție pentru mărirea sânilor

”Dacă vorbim strict de augmetarea mamară şi tehnica prin care implantul a fost poziționat retropectoral, atunci nu vom avea probleme cu alăptatul. Augmentarea simplă nu este o contraindicație pentru alăptatul în viitor", a mai spus medicu Nico Ferariu.